FOTO Incendiu puternic într-o gospodărie din Suceava: un bătrân a făcut atac de panică

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 26-02-2026 21:26

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pompierii intervin, joi seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o casă şi anexe în judeţul Suceava. Un bărbat de 76 de ani a suferit un atac de panică.

”Pompierii militari de la subunităţile Fălticeni şi Dolhasca, împreună cu lucrătorii SVSU Cornu Luncii, intervin cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Oniceni”, anunţă, joi seară, ISU Suceava.

Pompierii precizează că flăcările se manifestă la casa de locuit şi la adăpostul de animale, construcţii corp comun cu o suprafaţă totală de aproximativ 200 de metri pătraţi.

Bătrânul a fost preluat de echipajul SMURD

Proprietarul, în vârstă de 76 de ani, prezenta atac de panică şi a fost preluat de către echipajul SMURD. Ulterior, bărbatul a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

incendiuSURSA foto: ISU Suceava

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri