Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO - Incident grav pe o stradă din Cluj-Napoca. O construcție s-a prăbușit pe o lungime de 35 de metri peste mașinile din zonă

Radu Pop

Un zid de sprijin s-a prăbușit pe o lungime de circa 35 de metri, pe o stradă din Cluj-Napoca, șase vehicule fiind avariate, conform Mediafax.

„Precizăm faptul că zidul de sprijin era prevăzut în documentația tehnică autorizată cu AC nr. 576/2020 - 'Construire imobil mixt, amenajări exterioare și imprejmuire' – teren privat, lucrarea nefiind recepționată. Polițiștii locali au întocmit un act de control prin care s-au dispus punerea în siguranță a zonei afectate și semnalizarea amplasamentului, precum și luarea tuturor măsurilor legale necesare remedierii situației. De asemenea, Serviciul Control Urbanism și Disciplină în Construcții a sesizat Inspectoratul de Stat în Construcții Cluj pentru a verifica calitatea lucrărilor efectuate”, informează Primăria Cluj-Napoca.

content-image

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.