DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

FOTO Preotul care a făcut AVC, la 44 de ani, și a rămas mut este ajutat de colegii săi: Mai mulți clerici s-au strâns să îi renoveze casa

Un preot din orășelul maramureșean Cavnic a trecut printr-o grea încercare în februarie 2020. În urma unui un accident vascular, a suferit o paralizie pe partea dreaptă a corpului și și-a pierdut capacitatea de vorbire. În ciuda eforturilor considerabile depuse pentru recuperare, Pr. Costinar Romulus, în vârstă de doar 44 de ani, s-a pensionat, nereușind să se refacă la limita necesară îndeplinirii slujirii preoțești.

Neputând rămâne indiferenți la suferința sa, preoții din cadrul Protopopiatului Ortodox Lăpuș s-au solidarizat și s-au implicat, atât cu muncă fizică, cât și prin colectarea de bani, în modernizarea și finisarea casei particulare, pentru ca părintele împreună cu soția și cei 3 copii să aibă unde să locuiască.

În urma apelului făcut de Protopopiatul Lăpuș, s-a reușit colectarea sumei de 106.554,51 lei. Alți binefăcători au oferit diverse materiale și produse sanitare și astfel au fost duse la bun sfârșit lucrările.

Joi, 20 ianuarie 2022, Arhim. Casian Filip, Consilierul social-filantropic al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, împreună cu mai mulți preoți din cadrul Protopopiatului Lăpuș, au oficiat „Sfeștania” și „Rugăciunea la casa nouă”, iar pentru însănătoșirea părintelui au săvârșit Taina Sf. Maslu, informează Protopopiatul Lăupuș printr-un comunicat remis Basilica.ro.

„Mulțumim tuturor binefăcătorilor și îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să le răsplătească după mila Sa cerească”, a scris pe pagina sa de Facebook protoiereul de Lăpuș, Pr. Florin Stan care a făcut publice mai multe imagini din timpul lucrărilor și de la slujba de sfințire.

Acțiunea filantropică s-a desfășurat în cadrul programului eparhial „Construiește o casă, zidește suflete”, derulată cu binecuvântarea Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.