Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO PS Macarie: 'Rugăciunea este respirația sufletului, avem nevoie să ne rugăm continuu, așa cum avem nevoie de aer pentru a respira'

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a binecuvântat așezământul social-filantropic din parohia băcăuană „Înălțarea Domnului”, satul Gutinaș. Slujba de sfințire a avut loc sâmbătă.

Așezământul îi are drept ocrotitori pe Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Centrul a fost ridicat cu scopul de a găzdui evenimentele cultural-misionare ale parohiei.

După sfințirea Centrului, Episcopul Macarie a vorbit credincioșilor prezenți despre rugăciunea pentru semeni, scrie basilica.ro.

„Rugăciunea noastră contează, trebuie să fie mai tare decât orice suferință sau durere, fiindcă rugăciunea este respirația sufletului. Hristos este cu noi neîncetat, în inima noastră, în gândul nostru, în rostul nostru, și în firul nostru de suflare. De aceea rugăciunea este respirația sufletului, avem nevoie să ne rugăm continuu, așa cum avem nevoie de aer pentru a respira”, a spus Episcopul Europei de Nord.

„Așadar, să înmulțim rugăciunea și lucrarea faptelor bune. Uneori este greu să îl ajutăm concret pe cel de lângă noi, dar îl putem ajuta cu rugăciunea și cu un gând bun, cu o vorbă bună, încurajatoare și plină de dragoste și de milă” a adăugat ierarhul.

Pentru eforturile depuse, Preotul paroh Ionuț Cristea a primit, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, rangul de iconom stavrofor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.