DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

FOTO - Realizare importantă la ASE, în lupta împotriva COVID-19: Masca de protecţie imprimată 3D

Inquam Photos / Octav Ganea
coronavirus medic masca

O echipă de cadre didactice de la Academia de Studii Economice din București, sub coordonarea prof. univ. dr. Răzvan Bologa, Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, a elaborat și depus la Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare documentația tehnică necesară pentru avizare pentru un echipament medical printat 3D, util în lupta împotriva Covid 19.

Potrivit unui comunicat de presă al ASE, avizarea este necesară pentru omologarea producerii acestui echipament de protecție respiratorie, realizat în tehnologia 3D, spre a fi distribuit în spitalele românești.

Astfel, cei care dispun de imprimante 3D vor putea să imprime un model de semi-mască realizat în conformitate cu cerințele legale din România. Fișierele STL vor fi puse gratuit la dispoziția celor interesați pe site-ul dmci.ase.ro , Direcția Managementul Cercetării și Inovării din ASE, împreună cu întreaga procedură de fabricație.

Produsul nu conține interfețe de interconectare cu alte echipamente, însă prin forma sa adaptată fizionomiei feței permite utilizarea altor echipamente de protecție complementare, precum vizierele, antifoanele sau măștile complete.

Performanța produsului se bazează, în primul rând, pe capacitatea acestuia de a izola complet gura și nasul purtătorului. În acest sens, cochilia este tipărită dintr-o singură bucată de material, fără lipituri chimice, găuri de fixare comunicante sau prinderi mecanice. Demontarea produsului în vederea curățării și sterilizării presupune detașarea capacului incintei elementului filtrant prin simplă tragere. Produsul este reutilizabil, integritatea sa nefiind afectată de purtări și sterilizări repetate.

Proiectarea conceptuală a produsului a avut la bază recomandările Uniunii Europene cu privire la producția de echipamente medicale de protecție prin intermediul imprimantelor 3D aditive.

Semi-masca este realizată în totalitate din filament PETG prin tipărire 3D aditivă. Materialul este aprobat pentru folosire în industria alimentară, prin urmare purtătorul acestei măști nu va fi expus inhalării de substanțe dăunătoare, chiar și în urma unor sterilizări repetate.

Specificațiile PETG asigură integritatea produsului până la temperaturi de 190 de grade Celsius fără deformări semnificative, de asemenea nu există limitări cu privire la temperaturile minime, materialul fiind rezistent la îngheț.

Echipa implicată în realizarea documentației este formată din următoarele cadre didactice universitare: Bologa Răzvan, Tatu Cristian, Nică Ionuț, Moise Daniel, Nișioiu Codrin, Gogu Emilia, Dumitru Mădălina, Drăghici Alina, Băncescu Mioara, Mușetescu Radu Cristian și Orzan Mihai.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.