Regele Charles şi regina Camilla au ales portretul lor de la cea de-a 20-a aniversare a căsătoriei pentru felicitarea oficială de Crăciun din acest an.
Charles şi Camilla sunt fotografiaţi stând unul lângă altul, regina ţinându-l de braţ pe rege, în curtea Villa Wolkonsky, reşedinţa ambasadorului britanic la Roma, la începutul acestui an.
Fotografia este încadrată în interiorul felicitării de o margine roşu închis, cu mesajul tipărit într-o culoare asortată pe partea opusă, care spune „Vă dorim un Crăciun şi un An Nou fericit!”, potrivit news.ro.
Cuplul a împlinit 20 de ani de căsătorie la 9 aprilie 2025, în timp ce se afla în străinătate şi îndeplinea îndatoririle regale în timpul vizitei de stat în Italia. Ei au petrecut seara aniversării ca oaspeţi de onoare la un mare banchet.
În fotografia realizată de fotograful regal Chris Jackson, Camilla poartă o rochie albă şi bej de Anna Valentine şi o broşă cu crin, în timp ce regele poartă un costum albastru cu dungi, cravată gri şi batistă de mătase în buzunarul de la piept.
Regele şi regina trimit în fiecare an sute de felicitări de Crăciun familiilor, prietenilor, liderilor mondiali, diplomaţilor, organizaţiilor caritabile şi altor organizaţii.
Charles se va pregăti să găzduiască familia regală extinsă în ziua de Crăciun, festivităţile regale având loc de obicei la Sandringham, în Norfolk.
Prinţul de Wales a dezvăluit anul trecut că va petrece ziua cu 45 de membri ai familiei sale „toţi într-o singură cameră”.
Dar de pe lista de invitaţi lipsesc Andrew Mountbatten-Windsor şi fosta sa soţie Sarah Ferguson, fostul prinţ fiind alungat din familia regală şi deposedat de titlurile sale din cauza legăturilor sale cu Jeffrey Epstein, condamnat pentru infracţiuni sexuale.
Familia regală merge de obicei la biserică în dimineaţa de Crăciun şi se bucură de un tradiţional curcan la cuptor cu toate garniturile, înainte de a se aşeza să urmărească la televizor mesajul de Crăciun a regelui.































Comentează