FOTO Rusia şi Ucraina au făcut schimb de 307 prizonieri de război

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 24-05-2025 14:40

Actualizat: 24-05-2025 17:40

Article thumbnail

Sursă foto: vt.edu

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de 307 prizonieri de război, a anunţat sâmbătă Ministerul rus al Apărării, a doua zi după repatrierea altor 390 de persoane în cadrul acordului privind un schimb de 1 000 de prizonieri încheiat în urmă cu o săptămână în cadrul discuţiilor directe de la Istanbul, relatează Reuters, informează News.ro.

Alte schimburi urmează să aibă loc duminică, a anunţat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Schimbul de prizonieri, care promite să fie cel mai mare de la începutul războiului ruso-ucrainean în februarie 2022, este singurul rezultat concret al discuţiilor directe dintre părţile beligerante la Istanbul.

În rest, primele discuţii de pace dintre Rusia şi Ucraina după mai bine de trei ani s-au oprit, o sursă ucraineană acuzând delegaţia rusă că a făcut cereri inacceptabile pentru a încheia o încetare a focului, în timp ce partea rusă s-a declarat „satisfăcută” şi gata să menţină contactul.

Comentând posibilitatea unor discuţii la Vatican, o ipoteză reluată marţi de premierul italian Giorgia Meloni, ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-a arătat sceptic vineri.

„Mulţi oameni fantazează cu privire la data şi locul întâlnirii. Nu avem nicio idee în acest moment”, a ţinut el să precizeze.

„Dar imaginaţi-vă Vaticanul ca loc al negocierilor. Ar fi oarecum neelegant pentru ţările ortodoxe să folosească un forum catolic pentru a discuta despre modalităţile de eliminare a rădăcinilor conflictului”, a adăugat el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri