FOTO Scutul Sfântului Dimitrie, o armă mortală la 55 de metri înălțime: Intervenție extremă a pompierilor

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 09-11-2024

Actualizat: 09-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com/primariasectorului1

Pompierii bucureșteni au evitat la timp o situație care risca să devină extrem de periculoasă în scurt timp. Scutul statuii Sfântului Dimitrie, amplasat în turnul clădirii Primăriei Sectorului 1 din București, s-a desprins și risca să cadă în orice moment de la o înălțime de 55 de metri.

content-image

„Am evitat în timp record o situație care putea deveni tragică. Din cauza întreținerii defectuoase, scutul statuii care îl reprezintă pe Sfântul Dimitrie, situat în turnul primăriei, s-a desprins astăzi la prânz de postamentul statuii și putea cădea oricând de la o înălțime de 55 de metri”, informează Primăria Sectorului 1.

Poliția Locală Sector 1 a alertat rapid Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov (ISUBIF), iar echipajul acestuia ajuns la fața locului a adus o platformă cu cea mai mare scară telescopică din zona București-Ilfov.

content-image

Toată operațiunea a durat aproximativ 90 de minute.

Pompierii au desprins scutul și l-au adus la sol, potrivit Mediafax.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri