Jandarmii au intervenit, joi, în comuna Bălăcița, județul Mehedinți, după ce un bărbat a descoperit doi șerpi în locuință. Alarma a fost dată chiar de pisica din casă, care a devenit brusc agitată.
Apelul la 112 a fost făcut de proprietar, care a observat comportamentul agitat al animalului de companie, potrivit Mediafax.
Jandarmii s-au deplasat la fața locului
Un echipaj de jandarmi s-a deplasat imediat la fața locului și a identificat reptilele, pe care le-a capturat în siguranță, cu ajutorul dispozitivelor specifice.
Șerpii au fost eliberați ulterior în mediul natural, iar intervenția s-a încheiat fără victime sau pagube.
Jandarmeria recomandă cetățenilor să nu încerce îndepărtarea reptilelor pe cont propriu, ci să solicite sprijin la numărul de urgență 112.
Comentează