Președintele Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, a avut un mesaj de ultimă oră pentru locuitori, în care a prezentat stadiul proiectelor din județ.
"Cu bune și cu rele...
Cu bune și cu rele sunt zilele din viața noastră. La Consiliul Județean Vâlcea, încercăm în fiecare zi să facem bine.
Astăzi am avut o zi plină alături de colegii mei. Am fost la Spitalul Județean, unde am vizitat două secții, bucătăria, dar și serviciul de alimentație publică aflat în proximitate. Am vrut să mă asigur că totul este în regulă, că pacienții, dar și cei care vin în vizită, sunt respectați și tratați corect.
Am fost și într-unul dintre atelierele RAJDP și, bineînțeles, am continuat întâlnirile cu instituțiile aflate în coordonarea Consiliului Județean, pentru a analiza propunerile și proiectele pentru acest an.
Și în 2026 vom avea un buget al dezvoltării și, tocmai de aceea, sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut pentru binele locuitorilor județului Vâlcea.
Vă doresc în continuare o seară plăcută!", a spus Constantin Rădulescu.




























Comentează