Salonul Naţional de Fotografie "Fotogeografica 2025" va fi vernisat miercuri, la ora 18:30, la Biblioteca Naţională a României, informează un comunicat transmis marţi AGERPRES.
Cu acest prilej, va fi prezentat şi catalogul Fotogeografica 2025, care conţine lucrările premiate pe cele trei secţiuni ale concursului - patrimoniu cultural, peisaj natural şi wildlife, la categoriile elevi/studenţi şi open - şi cele mai reuşite lucrări din galeria competiţiei.
În cadrul evenimentului va fi prezentată o proiecţie imersivă în Atriumul Bibliotecii Naţionale, o colaborare audio-vizuală între Fotogeografica şi colectivul de artişti video AMURAL. Proiecţiile vor introduce participanţii într-un spectacol al naturii, al artei şi tehnicii reflectate în expoziţiile Fotogeografica şi Sursa.
"Într-o lume tot mai abătută şi plină de incertitudini, Fotogeografica rămâne una din manifestările certe şi o mărturie peste timpuri prin valoarea sa perenă. Onoarea pe care o face aniversării Societăţii de Geografie din România, la cei 150 de ani ai săi, prin dedicarea unui număr special este una atotcuprinzătoare prin recunoştinţă şi valoare", a transmis prof. univ. dr. Corneliu Iaţu, preşedinte al Societăţii de Geografie.
Salonul este deschis pentru vizitare în perioada 15 octombrie - 15 noiembrie şi reuneşte peste 1.800 de fotografii înscrise de cei 275 participanţi din toată ţara.
Proiectul este realizat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, sub egida Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
Potrivit organizatorilor, fotogeografica este una dintre cele mai longevive şi populare manifestări culturale la nivel naţional, prin care se promovează valorile patrimoniului natural şi cultural. România are o natură spectaculoasă, o moştenire culturală şi o biodiversitate remarcabilă, dar toate acestea au nevoie de voci care să le facă vizibile. Într-un ocean de imagini digitale, Fotogeografica rămâne una dintre puţinele platforme care caută sens, nu doar estetism, evidenţiază sursa citată.
Comentează