Francezul Herve Renard nu va prelua naţionala Cote d'Ivoire

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 26-01-2024

Actualizat: 26-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: etimg.com

Herve Renard, selecţionerul echipei feminine de fotbal a Franţei, prezentat ca o soluţie pentru naţionala Cote d'Ivoire până la finalul Cupei Africii pe Naţiuni din această ţară, sub forma unui împrumut de la Federaţia franceză, "nu va merge la CAN", a precizat joi FFF, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Cele două federaţii, franceză şi ivoriană, au discutat despre acest împrumut inedit în cursul după-amiezii de joi, dar nu au ajuns la un acord.

Selecţionerul echipei feminine a Franţei se bucură de o mare popularitate în Cote d'Ivoire, după ce a câştigat CAN în 2015 la cârma "elefanţilor".

El este sub contract cu echipa feminină a Franţei până la Jocurile Olimpice de la Paris, din această vară.

Selecţionata Cote d'Ivoire s-a calificat in extremis pentru optimile de finală ale CAN, urmând să dea piept luni cu Senegalul, campioana en titre şi una dintre favoritele competiţiei.

Federaţia ivoriană de fotbal (FIF) l-a demis pe selecţionerul Jean-Louis Gasset pentru "rezultate insuficiente", la două zile după înfrângerea umilitoare, cu 0-4, suferită de gazda competiţiei în faţa Guineei Ecuatoriale.

Ivorianul Emerse Fae, care era unul din secunzii lui

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri