Preşedintele Germaniei, Frank Walter Steinmeier, a afirmat marţi că toate ţările Uniunii Europene trebuie să respecte decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) care s-a pronunţat în favoarea menţinerii sistemului de cote de refugiaţi, contestat de Ungaria şi Slovacia, transmite dpa. "Statul de drept constituie una dintre valorile fundamentale ale UE", a subliniat preşedintele german în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele ceh Milos Zeman, cu care a avut o întrevedere la Praga, conform Agerpres.
Omologul său ceh a notat, în răspuns, că mai sunt multe de făcut în ţările de origine ale refugiaţilor pentru a preîntâmpina migraţia şi a formulat "puternice dubii" în ce priveşte compatibilitatea culturilor islamică şi europeană. Republica Cehă este una dintre ţările care au refuzat să se conformeze schemei de relocare a refugiaţilor, ce vizează redistribuirea în ţările blocului comunitar a circa 120.000 de solicitanţi de azil. Ungaria şi Slovacia au contestat chiar în justiţie acest sistem, dar CJUE a respins miercurea trecută plângerile celor două state central-europene.
Comentează