Franta dispune de o procedura de demitere a presedintelui tarii în caz de nereguli grave comise în exercitarea mandatului sau, în urma unei legi validate miercuri de Consiliul Constitutional, relateaza AFP, potrivit Mediafax.
Aceasta lege prevede ca o procedura de demitere poate fi initiata împotriva presedintelui Republicii, în fata Parlamentului reunit în Înalta Curte, în caz de "nereguli fata de îndatoririle sale, în mod evident incompatibile cu exercitarea mandatului sau".
Mecanismul trebuie declansat de zece la suta dintre senatori sau zece la suta dintre deputati care semneaza o rezolutie.
Una dintre cele doua Camere ale Parlamentului adopta atunci o propunere de reunire a Înaltei Curti, care trebuie aprobata cu doua treimi din voturi. Aceasta propunere trebuie trimisa imediat celeilalte Camere a Parlamentului, care trebuie sa o aprobe de asemenea.
Franta a avut nevoie de 12 ani pentru a adopta aceasta reforma anuntata în 2002 de presedintele de dreapta Jacques Chirac. Ea a fost examinata abia în ianuarie 2012 de deputati, la finalul presedintiei lui Nicolas Sarkozy, si votata de senatori în octombrie 2014.
În continuare, presedintele nu va putea fi urmarit penal în timpul mandatului sau.
Comentează