DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Franţa a înființat un comando digital care să blocheze ingerința statelor străine în alegerile prezidențiale din 2022

siliconrepublic.com
informatii zvon

Franţa a înfiinţat marţi o agenţie naţională de luptă împotriva manipulărilor informaţionale venite din străinătate, agenţie intitulată 'Viginum' şi care va deveni operaţională din septembrie, transmite AFP.

'Serviciul de vigilenţă şi de protecţie contra ingerinţelor digitale străine' va avea ca misiune să răspundă 'provocării majore a ameninţării informaţionale şi ingerinţelor străine în dezbaterea publică', şi va depinde de serviciile premierului, prin intermediul Secretarului general pentru apărare şi securitate naţională (SGDSN), potrivit guvernului.

Mai precis, Viginum va trebui să 'identifice operaţiuni care implică (...) un stat străin sau o entitate non-statală străină şi care vizează difuzarea (...) de afirmaţii sau acuzaţii privind fapte evident inexacte sau mincinoase, de natură să aducă atingere intereselor fundamentale ale naţiunii'.

Activitatea Viginum va fi lansată în septembrie şi 'se va amplifica pe măsură ce efectivele sale vor creşte'. În ianuarie 2022 se prevede că vor exista 50 de angajaţi (analişti, ingineri, experţi media ş.a.), care vor lucra din surse deschise, a precizat SGDSN Stéphane Bouillon într-o audiere în Adunarea Naţională în luna iunie.

'Nu este vorba despre a face muncă informativă, ceea ce ne interesează este ceea ce e pe cale să devină pandemic pe plan informaţional' şi dacă aceasta emană 'de la o ţară străină sau de la o organizaţie străină care vizează să destabilizeze statul (francez) pe plan politic', a subliniat el.

Mai multe rânduri de alegeri vor fi supuse unei atenţii deosebite în lunile ce vin, 'pentru a putea trage învăţăminte', a explicat SGDSN, dând ca exemplu alegerile federale din Germania de la sfârşitul lunii septembrie.

Franţa se pregăteşte, la rândul ei, de alegeri prezidenţiale peste mai puţin de un an, iar tentative de ingerinţe în scrutine anterioare, în Franţa ori în SUA, au fost deja documentate.

Conştient de riscul ca noua agenţie să treacă drept un instrument de influenţă online în serviciul executivului francez, cu mai puţin de un până la prezidenţiale, Stéphane Bouillon a promis 'transparenţă totală' în privinţa acţiunilor Viginum.

Un comitet etic şi ştiinţific prezidat de un membru al Consiliului de Stat - cea mai înaltă jurisdicţie administrativă - secondat de un membru al Consiliului superior al audiovizualului (CSA), 'va fi responsabil cu supravegherea activităţii acestui serviciu şi va putea formula orice recomandare', mai precizează guvernul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.