DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Franţa a marcat enorm destinul României ca naţiune şi ca stat, spune Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Franceze

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Klaus Iohannis coroana

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, marţi, o alocuţiune în cadrul recepţiei organizate cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Franceze. Şeful statului a subliniat faptul că Franţa a marcat enorm destinul României ca naţiune şi ca stat. ”Sunt convins că România şi Franţa vor acţiona hotărât împreună pentru depăşirea crizei actuale”, a afirmat preşedintele, potrivit news.ro.

”Anul acesta sărbătorim Ziua Naţională a Franţei într-un moment important pentru relaţiile noastre. 2020 marchează aniversarea a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Franţa. Aniversăm, de asemenea, – iar acest moment al istoriei noastre comune este, poate, mai puţin cunoscut – centenarul înfiinţării Companiei Franco–Române de Navigaţie Aeriană. A fost prima companie aeriană internaţională de pasageri din lume, care a stat la baza companiilor Air France şi TAROM. O iniţiativă care, încă din 1920, prefigura destinul comun al României şi Franţei într-o Europă unită”, a transmis Klaus Iohannis, în cadrul recepţiei organizate cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Franceze.

”Franţa a marcat enorm destinul României ca naţiune şi ca stat, prin sprijinul oferit în momente de răscruce ale istoriei sale – de la rolul jucat în Unirea Principatelor Române, la frăţia de arme dintre români şi francezi în timpul Primului Război Mondial, prin misiunea generalului Berthelot, sau la contribuţia Franţei la crearea României moderne. Clădite pe o istorie comună, pe afinităţi culturale şi un profund ataşament faţă de limba franceză, relaţiile româno-franceze au cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii ani. Ele sunt stimulate de Parteneriatul strategic dintre ţările noastre. Împreună cu Preşedintele Emmanuel Macron am consolidat acest Parteneriat prin semnarea la Paris, în noiembrie 2018, a Declaraţiei Politice dintre cele două ţări”, a mai transmis preşedintele.

Enigmă! Marinari contaminaţi după 35 de zile petrecute pe mare. Echipajul a fost testat negativ înainte de a pleca

Acesta a reafirmat ”angajamentul puternic al României şi al meu personal pentru continuarea aprofundării acestui Parteneriat, pentru consolidarea dimensiunii sale strategice, precum şi pentru identificarea de noi oportunităţi de cooperare pe plan bilateral şi în dialogul nostru la nivelul Uniunii Europene”.

Potrivit lui Klaus Iohannis, ”într-o relaţie atât de apropiată cum este cea româno-franceză, contactele interumane ocupă un loc aparte”.

”Comunitatea românească din Franţa şi cea franceză din România sunt foarte active şi clădesc în viaţa de fiecare zi o punte între cele două ţări. Este o punte cu atât mai solidă în acest an, în care omenirea se confruntă cu cea mai mare pandemie din ultima sută de ani. În momentele cele mai grele ale pandemiei de COVID-19, numeroase cadre medicale aparţinând comunităţii româneşti din Franţa au acţionat, cu spirit de sacrificiu şi devotament, în prima linie. Ele merită tot respectul nostru şi reprezintă un exemplu al solidarităţii româno-franceze şi europene. Alături de construirea unui sistem de sănătate rezilient la nivel european, România susţine, ca şi Franţa, o abordare unitară, bazată pe solidaritate, a procesului de relansare economică la nivelul Uniunii, care să combată eficient efectele negative ale pandemiei. (...) Sunt convins că România şi Franţa vor acţiona hotărât împreună pentru depăşirea crizei actuale, în conformitate cu solidaritatea şi coeziunea pe care se fundamentează întregul proiect european”, a mai transmis şeful statului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.