Franța anunță că ia în calcul ÎNCHIDEREA frontierei cu Spania, după ce cazurile de coronavirus au explodat

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 18-07-2020

Actualizat: 18-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Operation World

Premierul francez, Jean Castex, nu a exclus, sâmbătă, o nouă închidere a frontierei ţării sale cu Spania din cauza recrudescenţei epidemiei de COVID-19 în Catalonia, el făcând acest anunţ în timpul unei vizite în departamentul Pyrénées-Orientales (sud-vest), frontalier cu ţara iberică, transmite AFP.

''Noi supraveghem situaţia foarte atent, în particular aici, întrucât este un subiect real despre care trebuie să avem discuţii şi cu autorităţile spaniole'', a afirmat Castex, răspunzând unei întrebări privind situaţia sanitară în Spania şi o eventuală închidere a frontierei, scrie agerpres.ro.

Citește și: Lovitură pentru Guvernul Orban! Demersul făcut azi: Plângere pentru a obliga Executivul să dubleze alocațiile copiilor!

În Spania, celor aproape 4 milioane de locuitori ai metropolei Barcelona li s-a recomandat să ''rămână acasă'', cu excepţia situaţiilor de primă necesitate, ca urmare a creşterii numărului cazurilor de COVID-19.

Graniţa dintre Franţa şi Spania a fost redeschisă la 21 iunie, după aproape trei luni de izolare strictă în Spania pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Citește și: Ludovic Orban explică de ce a fost nevoie de Legea carantinării: Există evoluții fulminante în cazuri fără simptome

Spania este una dintre cele mai afectate de infecţia COVID-19, care a cauzat moartea a 28.400 de persoane în această ţară.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri