Ministrul de externe francez, Jean-Yves le Drian, a cerut luni Libanului ''formarea rapidă a unui guvern care să dovedească populaţiei'', după demisia echipei aflate la putere, în urma exploziei devastatoare care a avut loc săptămâna trecută în portul din Beirut, relatează AFP preluat de agerpres.
''Prioritatea trebuie să fie formarea rapidă a unui guvern care să dovedească în faţa populaţiei şi care să aibă misiunea de a răspunde provocărilor principale ale ţării, în special reconstrucţia Beirutului şi reformele fără de care ţara se îndreaptă către colaps economic, social şi politic", a declarat ministrul francez într-un comunicat.
La începutul serii, premierul libanez Hassan Diab a anunţat demisia guvernului său, la şapte luni de la preluarea conducerii.
Guvernul lui Diab s-a aflat sub presiunea străzii care acuză clasa politică că este responsabilă pentru explozia de marţea trecută, soldată cu cel puţin 160 de morţi, peste 6.000 de răniţi şi pagube considerabile.
"De acum este esenţial să fie auzite aspiraţiile exprimate de libanezi în materie de reforme şi guvernare'', a insistat Jean-Yves le Drian.
''În aceste momente dificile din istoria sa, Franţa este alături de Liban aşa cum a făcut întotdeauna'', a adăugat el.
Joia trecută, la două zile de la explozie, preşedintele francez Emmanuel Macron s-a deplasat la Beirut, unde a cerut ''o nouă ordine politică''.
Înainte de explozie, populaţia libaneză era deja nemulţumită din cauza unei crize economice profunde care afectează ţara din toamna anului 2019.
Comunitatea internaţională a dat asigurări că nu va renunţa la Liban, cerând ca ajutorul să fie ''distribuit direct'' populaţiei şi să se realizeze o ''anchetă transparentă cu privire la cauzele catastrofei'' din portul Beirut.
În total, a fost strânsa suma de 252,7 milioane de euro pentru a ajuta victimele catastrofei din capitala Libanului.
Franța cere formarea unui guvern cât mai rapid în Liban
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

850
Semnal tot mai alarmant că americanii vor să intervină terestru în Iran
850

2.273
Jurnalist investigat pentru spoinaj face afirmații explozive: avioanele guvernului Orban ar fi adus în secret bani și obiecte de valoare din Rusia
2.273

20
Australia reduce taxa pe combustibil pentru a scădea costurile
20

37
Xi Jinping o invită pe lidera opoziţiei taiwaneze să viziteze China
37

1.046
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
1.046

4.701
Momentul de sinceritate al liderului SUA : Ce a spus Donald Trump despre intervenția în Iran
4.701

3.920
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
3.920

2.440
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
2.440

1.900
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
1.900

1.115
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
1.115

1.144
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
1.144

172
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
172

3.795
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
3.795
















Comentează