"Tradiția prieteniei dintre Israel și Franța este veche, iar dreptul Israelului la securitate este total, dar acest drept nu justifică uciderea de copii și masacrarea civililor", a declarat șeful diplomației franceze, citat într-un comunicat.
Laurent Fabius a evocat în special bombardarea unei școli la Rafah, în Fâșia Gaza. "Hamas poartă evident o responsabilitate zdrobitoare în acest angrenaj macabru care servește în special extremismelor, însă aceasta nu justifică ceea ce secretarul general al Națiunilor Unite a calificat drept crime", a adăugat Fabius.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a calificat duminică drept "o nouă încălcare flagrantă a dreptului umanitar internațional" bombardamentul care a lovit o școală a ONU la Rafah și în care au murit zece palestinieni.
"De câți morți este nevoie pentru a se opri ceea poate fi numit carnagiul din Gaza?", a precizat Fabius în declarația sa.
Soluția politică la conflictul israeliano-palestinian "trebuie impusă de comunitatea internațională, întrucât cele două părți, în pofida nenumăratelor încercări, s-au dovedit, din păcate, incapabile să finalizeze negocierile", a mai afirmat el.
"Încetarea focului, impunerea unei soluții cu două state și securitatea Israelului — nu există altă cale", a adăugat ministrul francez.
Agerpres
Comentează