Franţa este dispusă să găzduiască o întâlnire internaţională cu privire la situaţia Libanului

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-11-2017

Actualizat: 18-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: The Times of Israel

Franţa ia în consierare posibilitatea de a găzdui o întâlnire a International Lebanon Support Group, pentru a discuta criza politică a ţării, a declarat sâmbătă o sursă din cadrul administraţiei prezidenţiale, citată de Reuters, scrie news.ro.

Potrivit sursei, încă nu a fost luată o decizie dacă va avea loc sau va fi o întâlnire la nivel ministerial.

Grupul include Marea Britanie, China, Franţa, Germania, Rusia şi Statele Unite - membri ai Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

Saad al-Hariri, care a demisionat din funcţia de prim-ministru al Libanului pe 4 noiembrie, s-a întâlnit sâmbătă cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi a declarat că îşi va clarifica poziţia când se va întoarce la Beirut săptămâna viitoare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri