Franţa i-a aplicat gigantului Apple o AMENDĂ record: 1,1 miliarde de euro

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 17-03-2020

Actualizat: 17-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Apple a fost amendată, luni, cu suma record de 1,1 miliarde de euro de către autorităţile din Franţa din cauza comportamentului anticoncurenţial, transmite CNBC.

Autoritatea franceză de concurenţă a precizat că producătorul iPhone-urilor se face vinovat de constituirea de carteluri în reţeaua sa de distribuţie şi că Apple a abuzat de dependenţa economică a companiilor care revând produsele sale pe piaţa franceză, informează mediafax.ro.

Citește și: RCS&RDS, mesaj pentru toți clienții săi! Recomandarea făcută luni, în plină criză declanșată de coronavirus

„Apple şi cele două companii care vând angro produsele sale au convenit să nu concureze pentru a împiedica distribuitorii să concureze între ei, sterilizând astfel piaţa angro pentru produsele Apple”, a declarat Isabelle de Silva, preşedintele Autorităţii franceze pentru concurenţă.

În plus, cele două companii, Tech Data şi Ingram Micro, au primit amenzi de 76,1 milioane de euro, respectiv 62,9 milioane euro. Autoritatea franceză a declarat că această penalitate în valoare totală de 1,24 miliarde de euro a fost cea mai mare dată vreodată într-un caz.

Citește și: Florin Cîțu anunță schimbări majore, în contextul pandemiei de coronavirus! Ce măsuri se vor lua

Aceasta este a doua amendă primită de Apple din partea autorităţilor franceze. Acţiunile Apple au scăzut cu peste 11% în pre-market luni dimineaţă pe bursa de la New York, pe fondul unei scăderi generale pe pieţele bursiere.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri