Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franţa, Marea Britanie şi Germania cer Teheranului să revină la 'respectarea deplină' a acordului nuclear

AFP
teheran

Franţa, Marea Britanie şi Germania au făcut apel duminică împreună la Iran să revină la "respectarea deplină" a obligaţiilor sale din acordul nuclear, pe care Teheranul a început să îl pună sub semnul întrebării în contextul tensiunilor cu SUA, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Astăzi, mesajul nostru este clar: rămânem ataşaţi" acordului în dosarul nuclear şi "menţinerii sale", "cerem Iranului să anuleze toate măsurile incompatibile cu acordul; facem apel la Iran să se abţină de la orice nouă acţiune violentă sau de la proliferare; şi rămânem pregătiţi să angajăm un dialog cu Iranul pe această bază pentru a menţine stabilitatea regiunii", au transmis cele trei ţări într-o declaraţie comună care reafirmă poziţia lor asupra acestui dosar. 

Franţa, Marea Britanie şi Germania sunt cele trei ţări europene care au semnat în 2015, alături de SUA, China şi Rusia, acordul cu Iranul în dosarul nuclear, din care Donald Trump a decis să retragă Washingtonul în 2018. 

Preşedintele american a făcut recent apel la statele europene să iasă din acord şi să îşi consolideze prezenţa militară din Orientul Mijlociu.

Citește și: Marea Britanie se pregăteşte pentru furtuna Brendan

Paris, Londra şi Berlinul preferă să îşi reafirme ataşamentul faţă de acord, precizând în acelaşi timp că "este esenţial ca Iranul să revină la respectarea deplină a obligaţiilor sale din acord". 

"Ne-am exprimat profunda preocupare în faţa acţiunilor desfăşurate de Iran prin încălcarea angajamentelor sale din iulie 2019. Aceste acţiuni trebuie infirmate", adaugă cele trei capitale europene. 

Teheranul a afirmat la 5 ianuarie că nu se mai simte obligat de nicio limită "în privinţa numărului de centrifuge" utilizate pentru producţia de combustibil nuclear. 

Anunţul a fost făcut la două zile după eliminarea generalului iranian Qassem Soleimani la Bagdad, de un tir de dronă american, punct culminant al intensificării tensiunilor între Teheran şi Washington.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.