Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franţa propune Uniunii Europene să contracareze direct sistemul SUA de subvenţii

UE Uniunea europeana

Franţa a cerut, luni seară, Uniunii Europene să adopte propriul sistem de subvenţii pentru contracararea stimulentelor pregătite de Administraţia de la Washington, iar ideea este susţinută de Germania în anumite condiţii, ceea ce riscă să genereze tensiuni în relaţia transatlantică, anunță Mediafax.

"Trebuie să adunăm toate mijloacele financiare astfel încât să putem avea o Europă foarte puternică, pentru a furniza sumele alocate de Statele Unite. Cea mai bună ripostă la Legea americană pentru Reducerea Inflaţiei este un plan european, capacitatea Europei de a se dota cu aceleaşi mijloace simple, masive şi eficiente de reindustrializare a continentului şi de a obţine eliminarea emisiilor poluante", a declarat Bruno Le Maire, ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, înaintea unei reuniuni a Eurogrupului, conform agenţiei Bloomberg.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a catalogat drept "inamical" planul Administraţiei SUA de a aloca subvenţii de sute de miliarde de dolari pentru stimularea tranziţiei ecologice.

Poziţia Franţei este susţinută de Germania, dar Berlinul se opune asumării în comun a datoriilor la nivel european. "Există spaţiu de îmbunătăţire în sistemul UE de subvenţii. Dacă acest lucru înseamnă reconfigurarea actualelor instrumente, eu sunt deschis discuţiilor. Dacă fondurile suverane înseamnă noi datorii europene, acest lucru nu ar fi o îmbunătăţire a competitivităţii sau a stabilităţii, ar fi o ameninţare", a afirmat ministrul german de Finanţe, Christian Lindner.

Pe fondul disensiunilor transatlantice, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus simplificarea reglementărilor UE privind subvenţiile, pentru a atrage companii. "UE trebuie să îşi adapteze propriile reglementări pentru a facilita investiţiile publice. Noua politică industrială incisivă a competitorilor noştri necesită un răspuns structural", a declarat Ursula von der Leyen duminică, prezentând primele propuneri ale Comisiei Europene pentru contracararea planului Administraţiei de la Washington de a aloca subvenţii ecologice în valoare de 369 de miliarde de dolari (354,6 miliarde de euro), o iniţiativă considerată neconcurenţială de către Bruxelles.

Preşedintele Joseph Biden a catalogat Legea pentru Reducerea Inflaţiei (IRA) drept "cea mai agresivă acţiune" adoptată pentru contracararea efectelor crizei climatice. Dar partenerii europeni consideră că subvenţiile şi creditele fiscale pentru produse precum vehicule electrice, turbine eoliene şi hidrogen curat le oferă companiilor cu sedii în SUA avantaje incorecte şi atrag spre relocare grupuri industriale din UE.

În replică, Ursula von der Leyen consideră că Uniunea Europeană trebuie să îşi modifice reglementările privind investiţiile publice, să reanalizeze dacă sunt necesare "finanţări noi la nivel comunitar" şi să insiste ca Washingtonul să schimbe planul subvenţiilor, pentru a elimina riscul litigiilor comerciale. "Există un risc ca Legea americană pentru Reducerea Inflaţiei (IRA) să conducă la competiţie incorectă, la închiderea pieţelor şi la fragmentarea reţelelor esenţiale de aprovizionare. UE trebuie să treacă la acţiuni pentru reechilibrarea terenului concurenţial şi să îmbunătăţească propriul cadru de subvenţii", a argumentat Ursula von der Leyen.

"Suntem foarte atenţi să evităm distorsionarea pieţei noastre unice. Este foarte important. Dar trebuie să reacţionăm şi la competiţia globală din ce în ce mai mare în materie de tehnologii ecologice. Dacă vom vedea că investiţii din sectoare strategice se îndepărtează de Uniunea Europeană, acest lucru nu va face decât să submineze piaţa unică. De aceea, analizăm modalităţi de simplificare şi adaptare a ajutoarelor noastre de stat", a explicat preşedintele Comisiei Europene.

Legea americană pentru Reducerea Inflaţiei (IRA) prevede credite fiscale şi subvenţii destinate clienţilor şi companiilor din SUA pentru produse precum maşini electrice, turbine eoliene şi utilizarea hidrogenului ecologic, în contextul în care Statele Unite vor să reducă emisiile poluante şi să creeze locuri de muncă. Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023, dar numeroase companii europene au semnalat deja că vor opta pentru a face investiţii în SUA, în detrimentul Uniunii Europene.

Preşedintele american, Joseph Biden, s-a declarat încrezător săptămâna trecută, cu ocazia întâlnirii cu omologul său din Franţa, Emmanuel Macron, că Statele Unite şi Uniunea Europeană vor depăşi disensiunile generate de subvenţiile masive pregătite de Washington.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.