Secţiile de vot pentru al doilea tur al alegerilor departamentale din Franţa s-au deschis duminică la ora locală 08:00 (06:00 GMT), scrutin la care dreapta conservatoare speră să obţină victoria în câteva zeci de departamente, iar Frontul Naţional în unul sau două departamente, transmite AFP.
După primul tur de scrutin, desfăşurat în urmă cu o săptămână, alianţa de centru-dreapta UMP/UDI are şanse mari să câştige alegerile în numeroase departamente din nordul ţării dominate până acum de Partidul Socialist.
Până în prezent, consiliile generale, însărcinate cu administrarea departamentelor franceze, erau reînnoite într-un sistem prin rotaţie, jumătate din membri la trei ani.
De această dată, toţi membrii consiliilor departamentale - noul nume al organismelor respective - sunt aleşi în acelaşi timp pentru un mandat de şase ani, într-un sistem inedit: în fiecare canton este ales un tandem format dintr-o femeie şi un bărbat; până acum, în fiecare din cele 4.035 foste cantoane (de mărime mai redusă decât cele actuale) era desemnat un singur ales.
Secţiile de vot se vor închide la ora locală 18:00 (16:00 GMT), respectiv la 19:00 (17:00 GMT) în oraşele de mărime medie (precum Brest, Dijon, Chambéry, Toulon) şi la 20:00 (18:00 GMT) la Bordeaux, Marsilia, Nantes, Toulouse şi în regiunea pariziană. Nu sunt vizate metropolele Paris şi Lyon, unde funcţiile consiliilor departamentale sunt exercitate de alte organisme, şi nici în cea mai mare parte a regiunilor franceze de peste mări. AGERPRES
Franţa: S-au deschis secţiile de vot pentru al doilea tur al alegerilor departamentale
Explorează subiectul
Articole Similare

350
Radu Tudor, analiză care răspunde la întrebarea aflată pe buzele tuturor ”A început al 3 lea Război Mondial?”: Detalii care ne dau fiori
350

17
Putin a ordonat eliberarea a doi prizonieri de război cu dublă cetățenie ucraineană și maghiară
17

873
Operațiunea Israelului împotriva Iranului nu era programată acum: Ministrul israelian al Apărării explică motivul devansării
873

22
Donald Trump va asista la ceremonia de repatriere a militarilor americani ucişi în războiul cu Iranul
22

1.426
Ultra-bogaţii din Dubai plătesc și 200.000 de dolari pe biletele de avion. Dau o bună parte din avere pentru a fugi de război
1.426

2.406
Casa Albă vine cu detalii de ultimă oră despre operațiunea ”Epic Fury”: Se discută despre posibilitatea unei operațiuni terestre în Iran
2.406

4.038
Răsturnare de situație: Spania cedează după presiunea lui Trump. Acord de cooperare cu armata SUA în războiul cu Iran, anunță Casa Albă / Reacția Madridului
4.038

4.811
Vladimir Putin amenință Europa cu un șoc energetic de proporții. Rusia ar putea sista 'chiar acum' livrările de gaze: "Se cheamă gândit cu voce tare"
4.811

12.832
VIDEO Marele ayatollah iranian a emis Fatwa pentru uciderea lui Donald Trump: Legea este obligatorie pentru toți musulmanii șiiți
12.832

6.243
Cine este "noul Nostradamus" care a prezis atacurile asupra Iranului – Noi previziuni sumbre pentru 2026: "Se va întâmpla ceva care va răsturna regulile existente"
6.243

95
A zecea zi de război: Afganistanul şi Pakistanul continuă luptele la graniţa comună
95

2.000
VIDEO SUA au scufundat o fregată iraniană cu o torpilă, primul atac de acest fel de la al Doilea Război Mondial: Cel puțin 80 de morți
2.000

4.183
BREAKING Blackout total în Irak: Pană de curent generală în toată țara/ VIDEO
4.183

















Comentează