Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franța și Germania primesc sprijinul Spaniei pentru realizarea 'Visului Europei': SCAF ar putea fi gata în 2040

Spania s-a asociat joi la proiectul franco-german SCAF, cunoscut şi ca "avionul viitorului", a anunţat ministrul francez al apărării, Florence Parly, citată de AFP, potrivit agerpres.ro.

Eugen Teodorovici despre europarlamentare: 'Nu sunt interesat nici de postul de comisar și nici de nu mai știu ce în afara României'

Parly, care a semnat în aprilie anul trecut, alături de omoloaga sa din Germania, Ursula von der Leyen, acordul pentru Systeme de Combat Aérien Futur (SCAF, sistem de luptă aeriană al viitorului), a declarat că este vorba de "un proiect major pentru Europa (în domeniul) apărării, alături de viitorul tanc" şi că SCAF este, începând de vineri, "un program franco-germano-spaniol".

Asocierea s-a făcut prin semnarea unei scrisori de intenţie de către ministrul spaniol Margarita Robles, la o întâlnire cu colegele ei din Franţa şi Germania, cu ocazia unei reuniuni la sediul NATO din Bruxelles, a precizat Parly. "Nu doresc să anticipez decizia Spaniei", a adăugat ea. Madridul ar trebui să facă mai întâi investiţii în program, a mai spus reprezentanta Parisului, care nu a fost în măsură să specifice costul total şi rolul exact al Spaniei: "suntem încă în faza de studii", când "trebuie să stabilim contribuţia fiecăruia".

Franţa şi-a asumat de la început poziţia de lider pentru SCAF, în timp ce Germania va juca acelaşi rol în proiectul tancului viitorului. Parly a arătat că se doreşte evitarea problemelor întâmpinate de mari proiecte anterioare, cum ar fi cel al avionului militar de transport A-400M. Ea a mai spus că proiectarea motorului va reveni firmei germane MTU Aero Engines şi celei franceze Safran, iar până la vară se vor semna două contracte, pentru modele demonstrative ale motorului şi avionului.

SCAF va funcţiona conectat cu drone, a dezvăluit Parly, reamintind că sistemul urmează să devină funcţional până în 2040 şi să preia rolul de avion de luptă al aparatelor franceze Rafale.

La rândul ei, Margarita Robles a declarat că guvernul din care face parte "s-a angajat întotdeauna în faţa Europei", iar semnătura sa de joi "se înscrie în această orientare".

AFP reaminteşte că Germania a refuzat să îşi modernizeze forţele aeriene prin achiziţia de avioane F-35 americane, iar Franţa a acuzat Belgia, care a optat pentru aeronavele respective, produse de Lockheed Martin, că acţionează "împotriva intereselor europene".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.