Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franţa şi Germania vor construi împreună următoarea generație de avioane de luptă

avion de lupta vanatoare

Franţa şi Germania au ajuns la un acord referitor la următoarele etape ale unui program comun de proiectare a unui avion de luptă de generaţie viitoare, a declarat marţi ministrul francez al Apărării, Florence Parly, transmite Reuters.

Avionul, care va intra în exploatare în 2040, va înlocui avionul Rafale, construit de compania franceză Dassault Aviation, şi aeronava Eurofighter, fabricată de un consorţiu european.

Parly a anunţat pe Twitter că acordul include lansarea unui prototip pentru avion şi unul pentru motor, până la jumătatea anului viitor.

”Astăzi am făcut un pas decisiv, cu un acord pentru începerea studiilor referitoare la arhitectură şi design şi lansarea unor prototipuri (avion şi motor) până la jumătatea lui 2019. Avensează”, a scris Parly pe Twitter.

Germania şi Franţa au semnat un memorandum de înţelegere în luna aprilie şi au convenit ca Franţa să conducă proiectul. Cele două guverne au avut divergenţe în privinţa viitoarelor exporturi, în timp ce companiile implicate concurează pentru poziţia de lider în privinţa sistemului care va integra avionul cu drone şi alte arme.

Dassault şi Airbus vor trimite propuneri pentru activităţile conceptuale iniţiale referitoare la noul avion de luptă, autorităţilor germane şi franceze, au declarat săptămâna trecută surse apropiate situaţiei.

Cele două companii au convenit în principiu, în luna aprilie, să colaboreze la acest program, dar au spus că au nevoie de finanţare pentru a începe lucrările pentru noile tehnologii necesare.

Compania franceză Safran şi compania germană MTU Aero Engines ar urma să colaboreze la dezvoltarea motorului. Compania franceză din industria electronicii Thales şi producătorul european de rachete MBDA sunt interesate la rândul lor de o participaţie.

Spania ar putea la rândul ei să participe la acest program.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.