Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FRF: Contra a semnat un contract valabil până la finalul campaniei de calificare la Euro-2020

www.gsp.ro
Cosmin Contra

Federaţia Română de Fotbal a confirmat, vineri, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că propunerea administraţiei FRF de numire a lui Cosmin Contra pe banca echipei naţionale a fost acceptată în unanimitate de Comitetul Executiv al forului. Contra are contract până la finalul campaniei de calificare la Campionatul European din 2020.

"Vineri, 22 septembrie 2017, Comitetul Executiv al FRF a validat acordul de reziliere a contractului fostului selecţioner Christoph Daum şi a acceptat în unanimitate propunerea Administraţiei FRF de numire a lui Cosmin Contra pe banca echipei naţionale. Tehnicianul a semnat un contract care se întinde până la finalul campaniei de calificare la EURO 2020. Noul selecţioner va fi prezentat într-o conferinţă de presă programată la ora 19.00, la Arena Naţională", se arată în comunicatul FRF.

Conducerea FRF a convenit săptămâna trecută cu germanul Christoph Daum încetarea colaborării. Daum era selecţionerul României din iulie 2016. Sub conducerea sa, prima reprezentativă a disputat zece meciuri (opt oficiale, două amicable) şi a înregistrat trei victorii, trei remize şi patru înfrângeri. La 4 septembrie, selecţionata României a fost învinsă de naţionala Muntenegrului, scor 1-0, în etapa a opta a grupei E şi a ratat orice şansă de calificare la Cupa Mondială din 2018.

Duminică, FRF a ajuns la un acord cu Cosmin Contra pentru postul de selecţioner. Cosmin Contra vine la echipa naţională de la Dinamo, formaţie pe care a pregătit-o din 17 februarie. El a mai antrenat în carieră Poli Timişoara (septembrie 2010-februarie 2011), Fuenlabrada (august 2012-octombrie 2012), Petrolul Ploieşti (octombrie 2012-martie 2014), Getafe (martie 2014-ianuarie 2015), Guangzhou R&F (ianuarie 2015-iulie 2015) şi Alcorcon (iunie 2016-octombrie 2016). Ca tehnician, el are două trofee în palmares, Cupa României cu Petrolul Ploieşti, în 2013, şi Cupa Ligii cu Dinamo, în 2017, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.