FRF: Echipa națională se va întoarce la București, duminică, la ora 16:00

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 13-10-2019

Actualizat: 13-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.a1.ro

Federația Română de Fotbal a anunțat că echipa naționala se va întoarce la București, duminică, la ora 16:00, cu două zile înainte meciului cu Norvegia, din preliminariile EURO 2020, scrie Mediafax.

Tricolorii vor decola duminică, la ora 12:00, din Torshavn, urmând să aterizeze, după un zbor de patru ore, la București.

De asemenea, o parte din jucători vor avea o sesiune de antrenament, ceilalți urmând un program de refacere special.

Luni, de la ora 18:00, este programtă conferința de presă premergătoare meciului cu Norvegia, iar de la 18:30 va avea loc antrenamentul oficial al României.

Citește și: AVERTISMENTUL specialiștilor: La ce sunt expuși cei care-și beau cafeaua dimineața

România va întâlni Norvegia, marți, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în runda a opta a grupei F de calificare la EURO 2020. Peste 30.000 de copii și însoțitori și-au anunțat prezența la stadion.

Ultimele două meciuri din preliminarii vor avea loc în luna noiembrie, pe 15 și 18, contra Suediei, respectiv Spaniei.

Clasamentul grupei F de calificare la EURO 2020, după șapte runde:

1. Spania - 19p
2. Suedia - 14p
3. România - 13p
4. Norvegia - 10p
5. Malta - 3p
6. Insulele Feroe - 0p

La turneul final vor obține calificarea primele două clasate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri