Cancelarul Friedrich Merz declară război extremei drepte, 'principalul adversar' în alegerile de anul viitor

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 20-10-2025 15:37

Article thumbnail

Sursă foto: ESDES.Pictures, Bernd Elmenthaler / imago stock&people / Profimedia

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni război extremei drepte, aflată în creştere în sondaje, identificând-o drept "principalul adversar" în cele cinci alegeri regionale programate pentru anul viitor, relatează AFP, conform agerpres.ro.

Depăşit în unele sondaje de opinie de Alternativa pentru Germania (AfD), care a ocupat locul al doilea în alegerile parlamentare din februarie anul trecut, CDU-ul lui Merz vrea să oprească această ascensiune deosebit de puternică în estul ţării, dar şi creşterea partidului în vest.

"Acest partid vrea în mod deschis să distrugă CDU, vrea o altă ţară", a acuzat Merz într-o conferinţă de presă la Berlin, după o reuniune de două zile a partidului său.

"Nu ne separă doar detalii. Sunt chestiuni fundamentale şi convingeri politice fundamentale care ne separă de AfD", a adăugat el, acuzând partidul anti-imigraţie, eurosceptic şi pro-rus de contestarea "deciziilor fundamentale" ale Germaniei democratice născute în 1949, după Al Doilea Război Mondial.

Contactat de AFP, partidul de extremă dreapta nu a comentat imediat aceste remarci.

Preşedintele CDU a respins în mod clar apelurile făcute săptămâna trecută de unii membri ai formaţiunii sale şi ai partidului său soră bavarez, CSU, care îşi exprimaseră sprijinul pentru cooperarea cu extrema dreaptă. Aceştia din urmă considerau că strategia cordonului sanitar, decisă la congresul din 2018, nu a reuşit să oprească avansul AfD.

"Ne vom distanţa de acest lucru foarte clar şi fără echivoc", a insistat Merz.

"Mâna întinsă pe care AfD ne-o oferă încontinuu este, în realitate, o mână care vrea să ne distrugă", a spus el, referindu-se la propunerile de cooperare ale AfD.

Anul viitor sunt programate cinci alegeri regionale, inclusiv două în est, în Saxonia-Anhalt şi Mecklenburg-Pomerania de Vest, unde se aşteaptă ca AfD să ocupe primul loc, conform sondajelor actuale.

În vest, AfD câştigă teren constant şi poate spera la locul al doilea sau al treilea în Baden-Wurttemberg, Renania-Palatinat şi Berlin, în spatele CDU, dar la egalitate cu social-democraţii sau cu Verzii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri