Fruntași de Februarie - România a avut cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale din UE

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 02-04-2020

Actualizat: 02-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.jurnaludeafaceri.ro

Preţurile producţiei industriale au scăzut în februarie cu 1,3% în zona euro şi cu 1% în Uniunea Europeană, comparativ cu perioada similară din 2019, iar România a raportat cel mai semnificativ avans în rândul statelor membre, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), potrivit Agerpres.

În februarie, cele mai mari creşteri anuale ale preţurilor producţiei industriale au fost raportate în România (3,4%), Ungaria (3,3%) şi Bulgaria (3%), iar cel mai semnificativ declin în Danemarca (minus 5,7%), Estonia (minus 4,7%) şi Italia (minus 3,8%).

Conform datelor Eurostat, preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,6% în zona euro şi în UE în februarie, comparativ cu luna precedentă.

Citește și: Crește bilanțul morților în România! A fost înregistrat un nou deces din cauza COVID-19

Cele mai mari creşteri lunare ale preţurilor producţiei industriale au fost raportate în Slovacia (2,2%), Irlanda şi Cipru (ambele cu 0,2%), iar cel mai semnificativ declin în Danemarca (minus 2,2%), Spania şi Portugalia (ambele cu minus 1,3%).

România a raportat un declin de 0,9% în februarie, faţă de un avans de 1,6% în ianuarie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri