Fulgerele din nord-estul Indiei au ucis cel puțin 33 de persoane

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 18-07-2025 10:46

Actualizat: 18-07-2025 13:46

Article thumbnail

Sursă foto: Angelo Ferron / Panthermedia / Profimedia

Cel puţin 33 de persoane au fost ucise de fulgere şi alte zeci au fost rănite în timpul unor furtuni violente care au avut loc în ultimele două zile în statul Bihar, din nord-estul Indiei, au anunţat vineri autorităţile, informează AFP, potrivit Agerpres.

Majoritatea victimelor au fost lovite de fulger în timp ce lucrau pe câmp, a precizat pentru AFP directorul departamentului local pentru situaţii de urgenţă, Vijay Kumar Mandal.

Potrivit autorităţilor din Bihar, fulgerele au ucis cel puţin 243 de persoane în 2024 şi 275 în anul precedent în acest stat indian.

În fiecare an, estul Indiei este scena unor inundaţii masive care provoacă zeci de decese şi deplasarea a sute de mii de persoane în timpul sezonului musonic (iunie-septembrie).

Potrivit oamenilor de ştiinţă, încălzirea globală amplifică violenţa şi frecvenţa acestor episoade climatice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri