Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Funcţionarii nevaccinaţi din Fâşia Gaza nu vor mai primi salariu dacă se vor infecta cu COVID-19

smartradio.ro
vaccin covid

Funcţionarii nevaccinaţi din Fâşia Gaza care se vor infecta cu noul coronavirus nu vor mai primi salariu în timpul concediului medical, a anunţat miercuri guvernul Hamas, care încearcă să stimuleze vaccinarea în enclava palestiniană aflată sub controlul său, relatează AFP.

Hamas a anunţat în august că toţi funcţionarii trebuie să se vaccineze, o măsură luată pentru a lupta împotriva circulaţiei virusului în teritoriul de două milioane de locuitori.

Începând de la 1 octombrie, angajaţii guvernului condus de Hamas care nu vor fi vaccinaţi nu vor mai fi plătiţi în timpul concediului medical, a anunţat într-un comunicat Salama Marouf, responsabil de biroul media al mişcării islamiste.

"Trebuie luate măsuri legale împotriva acestor angajaţi care nu respectă instrucţiunile privind vaccinarea", a estimat el.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, peste 768.000 de vaccinuri au ajuns în enclava palestiniană, aflată sub blocadă israeliană de aproape 15 ani, dar numai circa 140.000 de locuitori au primit două doze de vaccin.

"Facem apel la fiecare să respecte măsurile de precauţie şi să se vaccineze", a declarat într-un comunicat Rami al-Abadla, responsabil în cadrul Ministerului Sănătăţii, relatează Agerpres.ro.

O măsură similară privind concediile medicale ale funcţionarilor este în vigoare din septembrie în Cisiordania ocupată, celălalt teritoriu palestinian, guvernat de Autoritatea palestiniană, premierul Mohammed Shtayyeh precizând că "majoritatea noilor cazuri de infectare apar în rândul persoanelor nevaccinate".

În Cisiordania, teritoriu de 2,8 milioane de locuitori ocupat din 1967 de Israel, peste 596.000 de persoane au primit două doze de vaccin, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Circa 168.000 de persoane au fost contaminate de la începutul pandemiei în Fâşia Gaza, dintre care 1.375 au decedat. În Cisiordania, au fost înregistrate oficial peste 234.000 de cazuri de cazuri de COVID-19, dintre care aproape 2.700 de decese, potrivit autorităţilor locale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.