Funcţionari care lucrează pentru administraţia oraşului Moscova şi pentru autorităţile federale din capitala rusă fug de mobilizarea parţială, potrivit unei relatări a mass-media, transmite miercuri dpa, conform AGERPRES.
"În unele departamente (ale administraţiei oraşului Moscova), numărul de angajaţi bărbaţi care au părăsit Rusia se ridică la 20-30% din numărul total al angajaţilor", scrie site-ul Viorstka.
Îndeosebi specialiştii în IT au fugit în Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan, precizează site-ul.
Aceasta pentru că mulţi dintre funcţionarii publici, mai ales la nivelul administrativ inferior, nu sunt feriţi de posibilitatea de a fi mobilizaţi, în condiţiile în care nu sunt consideraţi "indispensabili", explică Viorstka.
Moartea în Ucraina a unui şef de departament din cadrul primăriei Moscovei, la numai câteva zile după declanşarea mobilizării parţiale în Rusia, nu doar că a ţinut primele pagini ale ziarelor, ci a şi provocat panică printre colegii săi.
Potrivit site-ului citat, acest exod a paralizat activitatea în mai multe departamente, cum ar fi administraţia pentru locuinţe sau departamentele pentru sănătate şi educaţie. Instituţiile subordonate ministerelor federale au observat de asemenea consecinţele deficitului de personal.
Conducerea politică şi militară a Federaţiei Ruse le-a promis unor grupuri de cetăţeni ruşi că vor fi exceptaţi de la mobilizare, în special experţilor în IT. Cu toate acestea, să demonstrezi acest statut presupune un lung proces birocratic.
Autorităţile ruse nu au comentat oficial informaţia privind fuga funcţionarilor din Rusia.
Preşedintele Vladimir Putin a anunţat la 21 septembrie ceea ce el a numit o "mobilizare parţială", care viza recrutarea a 300.000 de bărbaţi în forţele armate, în contextul unei serii de înfrângeri militare în Ucraina.
Decretul a declanşat furie în întreaga ţară, cu un şir de atacuri violente asupra ofiţerilor locali care răspundeau de mobilizare, iar peste 2.000 de persoane au fost arestate pentru participarea la proteste antimobilizare.
De atunci, sute de mii de bărbaţi de vârsta recrutării au părăsit Rusia, majoritatea îndreptându-se spre ţări ca Georgia, Armenia şi Kazahstan, care menţin un regim fără vize pentru ruşi.
Autorităţile ruse au recunoscut "greşeli", bărbaţi mai în vârstă sau insuficient de maturi primind notificări de mobilizare în mod eronat.
Funcționarii publici au fugit pe capete din Rusia pentru a scăpa de război. Deficit de personal în administraţie, după decizia lui Putin
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

130
Rusia reacționează la înfrângerea lui Viktor Orban: Avertisment privind o 'furtună economică' în UE / Ce a spus și "vocea lui Putin"
130

43
Britney Spears s-a internat voluntar într-un centru de tratament, la 5 săptămâni după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului
43

1.077
Vance, Putin... Zelenski: Câștigătorii și învinșii alegerilor cutremurătoare din Ungaria (POLITICO)
1.077

1.108
Elon Musk susține că Soros ar controla acum scena politică din Ungaria
1.108

1.677
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
1.677

3.456
Ne apropiem de ceva extrem de periculos: 'Ziua Q', momentul în care toate parolele de pe pământ vor putea fi sparte instant
3.456

1.232
Papa Leon refuză confruntarea cu Trump, dar își menține poziția: „Voi continua să mă pronunț tare împotriva războiului”
1.232

2.063
Presa internațională explică de ce înfrângerea lui Viktor Orbán reprezintă victoria Europei
2.063

131
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
131

2.900
Lecțiile războiului cu Iranul: prietenia SUA-Israel nu mai justifică un conflict infinit care riscă să arunce în aer stabilitatea americană
2.900

1.967
Democrații americani jubilează după căderea lui Orbán, Trump tace: victoria lui Péter Magyar, văzută ca un avertisment pentru președintele SUA
1.967

1.805
Peter Magyar prima reacție după noaptea victoriei în alegeri: Guvernul Tisza va fi "cabinetul tuturor ungurilor"
1.805

2.126
De ce amenință Trump că va bloca porturile iraniene și cum ar funcționa acest lucru
2.126
















Comentează