Fundașul portughez Pepe s-a despărțit de Beşiktaş: FC Porto l-a câștigat pe aparător în fața a zeci de cluburi interesate

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 08-01-2019

Actualizat: 08-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fundaşul portughez Pepe, în vârstă de 35 de ani, s-a despărţit în luna decembrie 2018 de formaţia turcă Beşiktaş, acolo unde a ajuns în iulie 2017, după 10 ani petrecuţi în tricoul lui Real Madrid, relatează mediafax.ro.

Citește și: Isărescu pune Guvern la zid: Nu vii în prag de Crăciun cu o bombă. Trăsnaia ne-a luat și pe noi prin surprindere

Cluburile din Europa "au sărit" pe experimentatul apărător. Lozul câştigător l-a tras însă echipa la care a evoluat la începutul carierei sale, FC Porto.

Deşi în cursa pentru "prinderea" fotbalistului s-au înscris echipe precum AS Monaco, Lyon, Wolverhampton, dar şi câteva grupări din Golf, Pepe a ales să meargă la FC Porto.

Fostul fundaş al lui Real Madrid a ajuns liber de contract şi a semnat, pe doi ani, ultimul mare contract al carierei, urmând să joace cu Porto în optimile de finală ale Ligii Campionilor, unde "dragonii" vor întâlni AS Roma.

Pepe a evoluat în cariera sa la patru echipe: Maritimo, FC Porto, Real Madrid şi Beşiktaş. În culorile galacticilor a câştigat de trei ori Liga Campionilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri