Fundaşul Răzvan Patriche a declarat, joi, în cantonamentul de la Săftica, într-o conferinţă de presă, că jucătorii echipei Dinamo Bucureşti se gândesc deja la barajul de menţinere în Liga I de fotbal, conform Agerpres.
''Atmosfera este OK în lot. Chiar dacă nu putem, trebuie să rămânem concentraţi, pentru că ne aşteaptă barajul, iar la baraj trebuie să fim în formă maximă. Ne gândim doar la baraj, nu cred că mai avem şanse de altceva. Sper să fim apţi toţi jucătorii, să găsim cea mai bună formulă şi să ne salvăm'', a spus Patriche.
''Nu avem o echipă preferată pentru baraj, dar ar fi bine să mai băgăm o echipă sub noi (în clasament), să jucăm cu locul patru (din liga a doua, n. red.), însă e bine că avem şanse. Sunt nişte echipe foarte bune şi la liga a doua, momentan sunt 'U' Cluj şi cu FC Hermannstadt cu care am putea să jucăm, echipe puternice, cu jucători care au evoluat în Liga I, echipe omogene, dar până la urmă noi suntem Liga I şi trebuie să câştigăm. Aşa ar fi normal, dar vedeţi şi anul trecut, când a promovat Mioveniul... Nu se ştie niciodată'', a mai spus fundaşul.
Răzvan Patriche a afirmat că ar fi bine ca Dinamo să joace pe un stadion mai bun barajul pentru supravieţuire: ''Ne-am dori să jucăm pe un stadion mai bun, pe care să vină şi mai mulţi suporteri şi să aibă un gazon mai bun. Cred că o să vină foarte multă lume să ne susţină la baraj''.
Patriche se gândeşte doar la victorie în meciul de vineri cu Academica Clinceni, fosta sa echipă: ''Am făcut lucruri foarte frumoase şi foarte bune împreună cu băieţii de la Clinceni, în trei ani în care nu ne-a dat nimeni şanse să promovăm, după care nu ne-a dat nimeni şanse să ne salvăm, după care am ajuns şi în play-off. Din păcate, ei trec acum printr-o perioadă destul de dificilă, îmi pare rău pentru ei, dar asta este. Acum sunt la o nouă echipă şi îmi doresc să-i batem mâine''.
Răzvan Patriche va împlini vineri 36 de ani, dar nu se gândeşte la retragere: ''Atâta timp cât sunt sănătos şi sunt OK, vreau să joc cât mai mult''.
El a menţionat că înţelegerea sa cu Dinamo depinde de menţinerea echipei în Liga I, urmând să devină jucător liber de contract dacă formaţia va retrograda.
Dinamo o întâlneşte pe Academica Clinceni, sâmbătă, de la ora 12:30, pe Stadionul Dinamo, în etapa a şaptea a fazei play-out a Ligii I.
Fundaşul lui Dinamo, Răzvan Patriche: Atmosfera este OK în lot, trebuie să rămânem concentraţi, pentru că ne aşteaptă barajul
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

446
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
446

39
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
39

36
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
36

23
Bianca Andreescu, out de la Charleston
23

30
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
30

54
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
54

82
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
82

15
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
15

61
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
61

78
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
78

116
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
116

45
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
45

2.513
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.513
















Comentează