Planul de acţiune al UE contra traficului ilicit de bunuri culturale este destul de cuprinzător, însă ce s-a întâmplat la Muzeul Drents este confirmarea că trebuie să identificăm soluţii mai ferme şi mai eficiente care să prevină cazuri viitoare, să înlesnească recuperarea artefactelor şi pedepsirea făptaşilor, a afirmat, într-o declaraţie dată miercuri AGERPRES, eurodeputatul român Eugen Tomac (grupul Renew Europe).
''Pentru asta, ar fi utilă crearea unui sistem mai eficient de schimb de informaţii între statele membre care să includă atât autorităţile naţionale, cât şi agenţiile europene, astfel încât să fie posibilă o reacţie rapidă în cazuri de furturi de bunuri culturale. Se impune alocarea de resurse suplimentare pentru instruirea personalului responsabil cu protecţia artefactelor. Există încă lacune în pregătirea unor funcţionari care să recunoască riscurile şi să aplice proceduri de securitate adecvate'', a spus eurodeputatul.
În opinia sa, o recomandare ar putea fi crearea unei unităţi la nivelul UE specializate pentru cazuri de urgenţă, cu resurse dedicate pentru recuperarea rapidă a artefactelor furate, prin colaborare strânsă cu INTERPOL, reţeaua EU CULTNET şi autorităţile naţionale.
''Ancheta privind furtul coifului dacic din Olanda este în desfăşurare, iar cazul este tratat cu maximă seriozitate de agenţiile europene şi autorităţile naţionale implicate. Europol joacă un rol central în coordonarea investigaţiei, facilitând schimbul de informaţii, monitorizarea pieţelor negre şi colaborarea cu INTERPOL pentru urmărirea internaţională a coifului dacic. INTERPOL a emis alerte pentru a preveni vânzarea obiectului în afara UE. Toate eforturile sunt concentrate pe recuperarea rapidă a bunului, însă detaliile anchetei rămân confidenţiale'', a accentuat eurodeputatul Renew.
De asemenea, sunt necesare armonizarea normelor privind trasabilitatea bunurilor culturale şi implementarea unor registre naţionale interconectate la nivelul UE.
''Alocarea de fonduri pentru securitatea şi modernizarea muzeelor şi colecţiilor private este esenţială pentru prevenirea furturilor de bunuri culturale. Jaful din Olanda s-a produs inclusiv din cauza lipsei unor standarde adecvate de securitate şi a nerespectării rigorilor internaţionale privind protecţia patrimoniului'', a declarat Eugen Tomac.
El a menţionat că a semnat scrisoarea redactată de eurodeputata Gabriela Firea (grupul europarlamentar S&D) şi adresată comisarului european pentru cultură, Glen Micallef, în care se solicită "măsuri ferme pentru găsirea coifului de la Coţofăneşti şi a brăţărilor dacice". ''Consider că orice demers care stimulează implicarea activă a instituţiilor este binevenit şi contribuie la atingerea obiectivelor'', a încheiat el.
Coiful de aur de la Coţofeneşti, datat în secolele V-IV î.Hr., şi trei brăţări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul naţional al României, au fost furate din Muzeul Drents din localitatea olandeză Assen, la sfârşitul săptămânii trecute.
Miercuri seară, poliţia olandeză a anunţat pe site-ul său că a arestat trei persoane din provincia Olanda de Nord pentru implicarea lor în spargerea şi furtul artefactelor româneşti de la Muzeul Drents.
Parchetul General român a informat, sâmbătă, că a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, în cazul furtului pieselor din tezaurul dacic expuse la Muzeul Drents din Olanda.
Comentează