Furtuna „Barbara” a lovit în forță litoralul românesc și sudul Dobrogei, lăsând în urmă sate izolate de ape, oameni evacuați cu bărci pneumatice și șenilate, dar și o panică generalizată alimentată de zvonuri conspiraționiste. De la mesaje alarmiste despre „barajul din Bulgaria” care s-ar deschide peste noapte, până la rafturi goale de pâine și alimente, Constanța a trăit ore de haos și teamă.
Constanța trăiește ore de coșmar sub cod roșu de ploi și vijelii. Localități întregi au fost inundate, drumuri județene sunt complet blocate, iar oamenii evacuați cu șenilata și barca pneumatică. Scenele dramatice sunt completate de o avalanșă de zvonuri conspiraționiste, care alimentează panica generală: de la mesaje răspândite pe WhatsApp despre „barajul din Bulgaria care va fi deschis la ora 21:00”, până la supermarketuri golite de pâine și alimente, asemenea perioadei de pandemie.
Siliștea, izolată de lume
În comuna Siliștea, apele au acoperit atât drumul județean 224, cât și drumul comunal către Seimeni. Localitatea a rămas izolată ore bune, fiind accesibilă doar pompierilor cu șenilate, bărci pneumatice și autospeciale de intervenție. Primele două persoane au fost scoase din casele inundate, dar bilanțul s-a dublat rapid: șase localnici, printre care doi copii, au fost evacuați și adăpostiți la rude și vecini.
Tariverde, acoperită de ape
La Tariverde, imaginile surprinse de localnici arată străzi transformate în canale, unde mașinile înaintează cu greu prin șuvoaiele de apă. ISU a transmis apeluri ferme: evitați deplasările și nu încercați să traversați zonele inundate!
Jandarmii, cu megafoanele pe străzi
Panică au semănat și mașinile Jandarmeriei care au circulat prin localități rulând mesaje de avertizare, în timp ce polițiștii s-au poziționat în puncte cheie pentru a bloca drumurile cu risc major.
Zvonurile au aprins frica
În comuna Dobromir, localnicii au început să-și facă bagaje și provizii, după ce au primit mesaje alarmiste: „la ora 21:00 se dă drumul la barajul din Bulgaria și vine inundația mare”. Primarul ar fi mers din casă în casă pentru a liniști oamenii, dar mesajele conspirative s-au viralizat și au accentuat frica.
Rafturi goale, ca la începutul pandemiei
Ca într-un scenariu de „apocalipsă anunțată”, rafturile cu pâine și alimente de bază din unele magazine au fost golite rapid, fenomen comparat de localnici cu isteria din pandemie.
Situație în dinamică
ISU Dobrogea transmite că situația este în continuă schimbare și numărul persoanelor evacuate poate crește. Codul roșu rămâne valabil, iar ploile torențiale continuă să afecteze zeci de localități.
Comentează