Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Furtuna de zăpadă din nord-estul SUA se deplasează spre interiorul continentului

Brian Snyder
furtună de zăpadă

O puternică furtună de iarnă, care a condus la acumularea unui strat de zăpadă de peste 30 de centimetri în nord-estul Statelor Unite ale Americii şi a provocat moartea unei femei vârstnice din Pennsylvania, va avansa marţi în interiorul continentului, existând risc de viscol, informează Reuters, potrivit AGERPRES.

Furtuna a condus luni la anularea zborurilor din regiune şi la suspendarea funcţionării trenurilor de metrou din oraşul New York. Un strat de 68 de centimetri de zăpadă s-a acumulat în zone din New Jersey şi Pennsylvania şi de 43 de centimetri în oraşul New York.

Poliţia din Allentown, Pennsylvania, a declarat că o femeie în vârstă de 67 de ani care suferea de boala Alzheimer a fost găsită decedată în zăpadă, luni, după ce s-a aventurat departe de locuinţa sa.

''Vitezele în creştere ale vântului ar putea duce la condiţii apropiate de cele de viscol din cauza zăpezii spulberate'', a anunţat Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) în prognoza sa valabilă pentru ziua de marţi.

''Această furtună va persista în condiţiile în care centrul său devine aproape staţionar în largul coastei de sud a New England (şi) îşi extinde influenţa deasupra (regiunilor din) nord-est'', a precizat NWS.

Citește și: Jurnalistul Radu Tudor îi ia apărarea lui Raed Arafat, după intervenția de la Balș: 'S-au reactivat decerebrații care îi cer demisia'

În unele zone de pe coasta New England, unde luni au căzut precipitaţii mixte, NWS prognozează pentru ziua de marţi ninsori care ar putea conduce la acumularea unui strat de zăpadă de 38 de centimetri, pe măsură ce furtuna se deplasează spre nord.

Mai multe avertizări de furtună de zăpadă şi atenţionări meteorologice au fost emise pentru zonele din nord-estul SUA.

Serviciul de metrou de suprafaţă din New York şi trenurile de navetişti PATH, care fac legătura între Manhattan şi New Jersey, au fost suspendate. Oraşul a închis marţi şcolile publice.

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a declarat stare de urgenţă în oraş şi în alte 44 de comitate şi a avertizat cu privire la posibile închideri ale circulaţiei pe unele drumuri. ''Aceasta este o situaţie periculoasă. O situaţie care pune viaţa în pericol'', a spus Cuomo, luni, într-o conferinţă de presă. ''Aşteptaţi-vă la închideri (de drumuri). Se va înrăutăţi foarte repede'', a adăugat el.

Peste 90% dintre zborurile de pe aeroporturile din oraşul New York au fost anulate luni, conform lui Rick Cotton, director executiv al Autorităţii Portuare din New York şi New Jersey, iar operaţiunile au fost suspendate pe aeroporturile La Guardia şi John F. Kennedy din Queens, notează Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.