O persoană şi-a pierdut viaţa în timpul unei furtuni puternice care a afectat luni landul Bavaria din Germania, au anunţat autorităţile locale, informează marţi agenţia DPA, potrivit Agerpres.
O persoană a fost grav rănită, iar o alta a fost dată dispărută, a declarat purtătoarea de cuvânt a biroului districtual din Freising, Eva Zimmerhof.
Numeroase linii de înaltă tensiune din localitatea Moosburg au fost distruse, iar întreaga regiune a fost afectată de o pană de curent. Poliţia a raportat anterior mai multe victime în acest oraş şi în zonele limitrofe.
Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei din Ingolstadt, agenţii au intervenit în urma a numeroase incidente înregistrate în landul din sud-estul Germaniei, care au implicat şi persoane rănite, însă nu au fost oferite mai multe detalii.
Furtună puternică în Bavaria - O persoană și-a pierdut viața
București
9°C
Articole Similare

272
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
272

694
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
694

43
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
43

737
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
737

32
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
32

3.028
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.028

1.544
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.544

1.388
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.388

2.892
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.892

996
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
996

1.490
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.490

2.179
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.179

4.075
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
4.075
















Comentează