Ploile torenţiale şi vânturile puternice au perturbat luni transporturile aeriene, feroviare şi cu feribotul, determinând închiderea mai multor drumuri în zone vaste din Insula de Nord, Noua Zeelandă, unde zeci de mii de rezidenţi au rămas fără curent electric, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Potrivit presei locale, câteva curse aeriene erau din nou operaţionale la orele prânzului de pe aeroportul din Wellington, deşi anulările erau în continuare numeroase după ce autorităţile aeroportuare au anunţat că majoritatea curselor de dimineaţă sunt perturbate.
Air New Zealand a spus că speră să-şi reia serviciile în urma îmbunătăţirii condiţiilor luni după-amiază, după ce şi-a sistat operaţiunile pe aeroporturile din Wellington, Napier şi Palmerston North.
Pe reţelele de socializare au fost publicate imagini în care apar cartiere semi-rurale inundate, locuinţe inundate, arbori prăbuşiţi pe vehicule şi porţiuni de drumuri prăbuşite după retragerea apelor.
Vremea a fost absolut ''terifiantă'', a declarat pentru New Zealand Herald Marilyn Bulford, care locuieşte în oraşul Bunnythorpe, situat la circa 160 de kilometri nord de Wellington.
''N-am mai văzut niciodată copaci uriaşi clătinându-se atât de tare'', a adăugat ea. ''E groaznic. N-am mai văzut niciodată ceva asemănător''.
În regiunea Wellington s-au înregistrat peste jumătate dintre cele 852 de apeluri de urgenţă primite în timpul nopţii, a spus Ken Cooper, comandant adjunct al serviciilor de urgenţă.
''Am avut o noapte foarte plină, pompierii noştri răspund în continuare apelurilor'', a adăugat el.
Peste 30.000 de proprietăţi au rămas fără electricitate, inclusiv 10.000 de clienţi din Wellington, au spus autorităţile, care i-au însemnat pe şoferi să nu plece la drum. Mai multe şcoli au fost închise, iar echipele de urgenţă au intervenit pentru remedierea pagubelor.
Furtuna va aduce în continuare ploi torenţiale în timp ce se va îndrepta marţi spre coasta estică a Insulei de Sud, a anunţat biroul de meteorologie, autorităţile avertizând în legătură cu perturbări suplimentare.
Luna trecută, şase persoane şi-au pierdut viaţa în urma unei alunecări de teren provocată de ploi torenţiale pe Muntele Maunganui, situat pe coasta estică a Insulei de Nord, şi care a afectat un camping unde se aflau mai multe familii.





























Comentează