Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

G-7: Supravieţuitorii bombei atomice, nemulţumiţi de declaraţia participanţilor privind armele nucleare

bomba atomica

Numeroşi supravieţuitori ai bombei atomice, între care militanta Setsuko Thurlow, şi-au exprimat furia şi dezamăgirea după summitul G-7 de la Hiroshima, cu prilejul căruia liderii statelor cele mai industrializate au făcut publică o declaraţie ce susţine deţinerea de arme nucleare în scopuri de descurajare, fără a menţiona tratatul de interzicere a armelor nucleare, relatează duminică agenţia niponă de presă Kyodo, potrivit Agerpres.

Thurlow, care are 91 de ani, a calificat summitul G-7 drept un "uriaş eşec" şi declaraţia "Viziunea de la Hiroshima asupra dezarmării nucleare" prezentată de participanţi vineri, în prima zi a summitului, drept "o blasfemie la adresa supravieţuitorilor bombei atomice".

"Nu am simţit nicio mişcare, nicio căldură în vocile liderilor G-7", a spus Thurlow, care trăieşte în prezent în Canada. Avea 13 ani în 1945, când, în august, oraşul ei Hiroshima a fost devastat de bomba atomică americană, care a ucis circa 140.000 de oameni, între care opt membri ai familiei sale, inclusiv un nepot în vârstă de 4 ani.

Potrivit Confederaţiei nipone a organizaţiilor victimelor bombelor nucleare (Nihon Hidankyo), summitul G-7 a zdrobit speranţele şi aşteptările privind abolirea armelor nucleare, transformându-se într-o conferinţă de susţinere a războiului, prin sprijinul acordat descurajării nucleare şi securităţii sub o "umbrelă nucleară".

"Armele nucleare sunt un rău absolut şi nu pot coexista cu oamenii", a declarat într-o conferinţă de presă online Jiro Hamasumi, secretar general adjunct al grupului.

"Ca supravieţuitor al unui bombardament atomic, sunt indignat", a adăugat Hamasumi, în vârstă de 77 de ani, referindu-se la faptul că declaraţia nu a amintit de supravieţuitori sau de tratatul ONU de interzicere a armelor nucleare, ci a susţinut descurajarea nucleară.

"Ce rost a mai avut (ca summitul) să aibă loc în Hiroshima?", a mai spus Hamasumi, care a fost expus la explozia bombei când se afla încă în pântecele mamei.

Supravieţuitorii vor ca Japonia să se alăture Tratatului ONU de interzicere a armelor nucleare, intrat în vigoare în 2021. Japonia a ezitat să facă acest lucru, întrucât se bazează pentru propria protecţie pe "umbrela nucleară" a SUA, cu care o leagă o îndelungată alianţă de securitate, notează Kyodo.

Într-un gest fără precedent, liderii din G-7 - inclusiv ai statelor nucleare SUA, Marea Britanie şi Franţa - au vizitat, în prima zi a summitului, muzeul păcii din oraşul nipon, care documentează dezastrul creat de bombardamentul atomic din 1945.

Supravieţuitorii ("hibakusha", în limba japoneză) au fost însă nemulţumiţi de faptul că nu au fost dezvăluite detaliile vizitei.

"Aş fi vrut să aud opiniile sincere ale liderilor despre ce au văzut în muzeu", a spus Michiko Kodama, o altă supravieţuitoare a bombardamentului, în vârstă de 85 de ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.