Statele membre G7 au acuzat vineri China de "înăbuşirea pluralismului politic" în Hong Kong şi au cerut Beijingului să "pună capăt opresiunii nejustificate" după adoptarea unei controversate reforme electorale şi după un val de arestări a unor activişti pro-democraţie, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Facem apel către China şi autorităţile din Hong Kong să restabilească încrederea în instituţiile politice din Hong Kong şi să pună capăt opresiunii nejustificate a celor care promovează valorile democratice şi apărarea drepturilor şi a libertăţilor", au declarat miniştrii de externe ai Germaniei, Canadei, SUA, Franţei, Italiei, Japoniei şi Marii Britanii într-o declaraţie comună.
Autorităţile chineze vor să impună fostei colonii britanice o reformă electorală care să le permită de facto să aibă drept de veto asupra candidaţilor favorabili opoziţiei pro-democratice.
China şi-a justificat proiectul prezentându-l ca pe o a doua "lovitură" necesară pentru "stoparea eficientă a haosului" din Hong Kong, în urma controversatei legi privind securitatea naţională de anul trecut. Această lege prin care Beijingul urmăreşte să recâştige controlul asupra teritoriului semi-autonom şi să pună capăt demonstraţiilor pro-democraţie a declanşat deja un val de sancţiuni occidentale şi condamnarea din partea G7.
În declaraţia lor comună, miniştrii G7 "îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la decizia autorităţilor chineze de a submina bazele democratice ale sistemului electoral din Hong Kong", conform versiunii documentului dat publicităţii de Departamentul de Stat american.
"O astfel de decizie demonstrează cu tărie că autorităţile chineze sunt hotărâte să elimine vocile şi opiniile disidente din Hong Kong", se mai afirmă în declaraţie.
Reforma electorală votată de parlamentul chinez şi "arestările masive ale activiştilor şi politicienilor pro-democraţie subminează gradul înalt de autonomie" prevăzut pentru fosta colonie britanică prin angajamentele internaţionale asumate de Beijing, subliniază semnatarii acestei luări de poziţie. Ceea ce "va înăbuşi, de asemenea, pluralismul politic" şi "va reduce libertatea de exprimare", avertizează miniştrii de externe din statele membre G7.
G7 presează China să pună capăt opresiunii în Hong Kong
București
3°C
Articole Similare

85
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
85

246
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
246

358
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
358

39
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
39

858
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
858

610
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
610

2.028
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.028

38
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
38

56
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
56

5.487
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
5.487

1.826
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.826

3.127
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
3.127

3.678
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
3.678
















Comentează