Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriel Dimofte, director IRO Iaşi: 'Mulţi au falsa impresie că boala neoplazică e incurabilă; este o mare greşeală'

Specialiştii Institutului Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi au atras atenţia, în cadrul unei conferinţe organizate miercuri, că analizele medicale făcute la timp şi vizitarea periodică a medicilor şi specialiştilor ne pot salva viaţa, mai ales atunci când este vorba de cancer, potrivit Agerpres.

În cadrul unui eveniment organizat la Ateneul Naţional din Iaşi, reprezentanţii IRO au prezentat campaniile de screening iniţiate şi promovate de unitatea medicală pentru depistarea precoce a cancerului mamar, de col uterin, de colon şi prostată. La eveniment au luat parte reprezentanţi ai lumii medicale, dar şi pacienţi care în ciuda gravităţii cazurilor au fost trataţi de cancer pentru că au venit la medic la timp.

"Ceea ce facem noi în Institutul Regional de Oncologie este ca o operă de artă, sau încercăm să o facem ca atare. Medicina este o meserie căreia ne-am dedicat şi am ales să facem doar oncologie. Foarte mulţi ne întreabă de ce şi dacă facem faţă psihic la acest efort. Răspunsul meu e foarte simplu, 'da', şi este întotdeauna acompaniat de plăcerea de a vedea foştii pacienţi care vin să ne spună doar 'bună ziua' sau să ne mulţumească. Tratăm pacienţi şi îi vedem după 10, 15, 20 de ani. Suntem convinşi de această falsă impresie că boala neoplazică, cancerul, este o boală incurabilă. Este o mare greşeală. Vedem foarte mulţi pacienţi vindecaţi. Acest lucru se întâmplă dacă se diagnostichează la timp", a spus prof. univ. dr. Gabriel Dimofte, directorul medical al IRO.

Institutul Regional de Oncologie din Iaşi a fost primul centru din ţară care a încercat să promoveze diverse tipuri de screening.

Citește și: Ludovic Orban s-a aliat cu dușmanul de moarte al lui Liviu Dragnea! A fost publicat în Monitorul Oficial

"Suntem convinşi că Ministerul Sănătăţii şi sistemul de sănătate din România nu pot acoperi nişte programe de screening în principal pentru că nu au date şi nu există date din România, nu există dotări, nu există personal. Sunt multe probleme în sănătate, deşi sistemul de sănătate din România este departe de a fi foarte prost. Sunt absolut convins că ceea ce oferim noi, de exemplu, este fără discuţii la nivel de standarde europene. Am arătat celor care decid că putem face programe de screening în mai multe zone, în afară de cancerul de col uterin. În aproximativ trei ani de zile am dezvoltat patru programe pentru cancer de sân, cancer de colon, pentru cancer de prostată, în încercarea de a aduce mai multă lumină în zonă şi de a lămuri populaţia că este util acest program de screening, pentru că diagnosticul precoce face toată deosebirea", a subliniat Dimofte.

De profesie chirurg, Gabriel Dimofte a spus că zilnic întâlneşte cazuri tot mai complicate. El a precizat că programul de screening nu înseamnă doar prevenţie.

"În fiecare zi ne întâlnim în sala de operaţie cu cazuri tot mai complicate. Am un coleg plastician care mă întreabă unde îmi găsesc cazurile astea. Răspunsul este simplu: de multe ori pacienţii ajung tardiv la noi, se adresează tardiv sistemului medical. Programul de screening nu înseamnă doar prevenţie. Prevenţia este un lucru foarte important. Încercăm să depistăm patologii care sunt beningne înainte de a dezvolta un cancer şi care astăzi pot fi extrem de uşor vindecate. Colegii mei, de exemplu, vindecă prin endoscopie în fiecare zi de un viitor cancer câte două-cinci cazuri. Sunt pacienţi care dacă nu s-ar diagnostica la timp ar ajunge cu cancere avansate. Acum câteva zile, un pacient care a fost în programul de screening şi-a făcut o analiză care a costat câţiva lei şi a spus că vrea să facă o colonoscopie pentru că are analiza modificată. Lumea a zâmbit. Pacientul avea un cancer de colon care astăzi are şansa să fie vindecat", a spus Gabriel Dimofte.

Citește și: Păzea! Traian Berbeceanu, în Guvernul Orban! Rareș Bogdan a făcut marele anunț

Potrivit medicului, cancerul poate fi nu doar tratat, dar şi prevenit dacă ne ducem la timp la medic şi ne facem analizele medicale.

"În cazul în care cancerul este într-un stadiu incipient, fie că este cancer de colon, de sân, în stadiul I sau II, este vindecabil în proporţie covârşitoare. Pacienţii au problema psihologică de a trăi cu sabia deasupra capului, că nimeni nu le poate oferi garanţii şi, într-adevăr, asta este marea noastră problemă: nu putem şti cu siguranţă dacă un pacient a fost sau nu vindecat. Dacă tratamentul este de foarte bună calitate şi lucrurile se schimbă pe plan mondial, nu numai la noi, ceea ce putem să oferim în acest moment este un tratament corect şi cu şanse mari de a se vindeca", a afirmat medicul.

El a precizat că efortul pe care îl face echipa medicală de la IRO din Iaşi şi cei din ambulatoriu pentru a oferi acest screening pentru patru tipuri de cancer este foarte mare.

"Institutul a pornit de doi ani de zile un proiect pe care încercăm să-l dezvoltăm în Iaşi, primul centru de screening din România care să se ocupe strict de screening. Noi sperăm că anul viitor, prin luna iunie, această investiţie va fi terminată. Va fi şi un laborator pentru cancerul de sân, şi pentru cancerul colorectal, cu şase laboratoare de endoscopie şi care credem că va deveni un centru de referinţă în ţară. Deşi este cel mai nou institut de oncologie din România, IRO este în foarte multe domenii cel mai important prestator de servicii oncologice de vârf şi este consultantul Ministerului Sănătăţii şi al Casei de Asigurări pentru tehnicile complexe pe care le facem aici. Ne-am dezvoltat tehnici de radioterapie, de diagnostic, de radioterapie în care suntem singurii din ţară care le fac. Avem aproape opt ani, suntem de acum un spital vechi, încercăm să ne menţinem un spital cu dotări maximale, deşi ne este din ce în ce mai greu, pentru că nu reuşim prin investiţiile pe care le facem să ţinem pasul cu ceea ce se întâmplă în lume şi în Europa în principal. Acum şi pe viitor ne dorim să le oferim pacienţilor noştri servicii de calitate şi tot ceea ce au nevoie', a mai spus managerul Institutului Regional de Oncologie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.