Gabriel Leş: Brigada multinaţională NATO va fi operaţională din aprilie

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 15-03-2017

Actualizat: 15-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, anunţă că brigada multinaţională rotaţională a NATO care va staţiona în România va atinge în aprilie capacitatea operaţională iniţială, iar în toamna anului 2018 - capacitatea operaţională finală.

"Discutăm despre aproximativ 13 aliaţi care şi-au anunţat până în acest moment intenţia - alţii chiar sunt prezenţi - să afilieze forţe sau trupe, ofiţeri, sprijin, unii chiar şi sprijin financiar, la componenta terestră a prezenţei înaintate. (...) Operaţionalizarea brigăzii multinaţionale de pe teritoriul României va atinge capacitatea operaţională iniţială în acest an, aprilie 2017, iar capacitatea operaţională finală sperăm la sfârşitul anului 2018. Undeva în octombrie-noiembrie ne dorim să finalizăm această capacitate", a declarat Leş, într-un interviu acordat Agerpres.

El a precizat că nu este vorba despre o prezenţă permanentă a militarilor care compun brigada, ci de una rotaţională. "Este o chestiune pe care vreau s-o specific foarte clar: nu discutăm de o prezenţă permanentă aici. Rotaţia se va face în funcţie de calendar şi de exerciţii. N-aş putea să vă spun acum fiecare prezenţă", a adăugat ministrul Leş.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri