Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriel Leş susține că există o strategie pentru relansarea producţiei de vaccinuri la Institutul 'Cantacuzino'

gabriel les

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat miercuri că există o strategie pentru relansarea producţiei de vaccinuri la Institutul 'Cantacuzino', unde, deocamdată, a fost începută producţia de SOD natural, scrie Agerpres.

"După cum ştiţi, Institutul 'Cantacuzino' a fost preluat de către Ministerul Apărării Naţionale. A fost elaborată şi adoptată o strategie pentru relansarea activităţii acestui Institut. În ceea ce priveşte strict producţia de vaccinuri, Institutul 'Cantacuzino' se află acum într-o etapă de definitivare a unor soluţii concrete pentru producerea acestor vaccinuri (antigripale, n.r.), pentru că discutăm de construcţia unor capacităţi capabile să producă astfel de vaccinuri la standardele actuale. Vorbim de investiţii extrem de importante inclusiv în zonele de camere frigorifice, în care să se poată face aceste vaccinuri", a spus Leş în cadrul unei conferinţe organizate, miercuri, la sediul MApN.

Citește și: Ionel Dancă critică bugetul de stat pe anul 2019: Este necesară o analiză serioasă a acestuia de către preşedintele României înainte de promulgare

El a arătat că deocamdată a fost reluată producţia unui supliment antioxidant - un produs tradiţional al Institutului, respectiv SOD natural. 

"Partea interesantă este că lucrurile încep să se mişte acolo, avem, de exemplu, produse fiole pentru SOD natural, este un supliment alimentar antioxidant natural, unul dintre produsele tradiţionale ale acestui Institut. În acest moment avem produse undeva la 80-90.000 de fiole disponibile pentru vânzare, iar până la sfârşitul anului o să avem peste un milion de astfel de fiole", a explicat Leş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.