Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriel Oprea continuă periplul prin țară: UNPR prezintă o listă cu oameni care și-au dovedit deja performanța

UNPR

Președintele UNPR Gabriel Oprea continuă vizitele zonale. El a participat, în perioada 18-19 aprilie 2019, la ședințe de lucru ale organizațiilor județene din zona Banat. Cu această ocazie au fost prezentați cei care vor reprezenta UNPR la alegerile europarlamentare și au fost anunțate obiectivele UNPR pe termen scurt și mediu.

Astfel, delegația formată din conducerea partidului, s-a aflat joi, 18 aprilie, la Arad și Timișoara, iar vineri, 19 aprilie, la Reșița și Drobeta Turnu Severin.

În cadrul întâlnirilor, discuțiile au fost concentrate pe procesul de reorganizare a partidului și pe organizarea pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, precum și pentru alegerile locale și parlamentare de anul viitor.

Gabriel Oprea le-a vorbit celor prezenți despre obiectivele partidului pentru perioada următoare, dar și despre proiectele pe care le are în vedere UNPR pentru anumite categorii profesionale, cum sunt angajații și rezerviștii din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, pentru pensionari și pentru tineri, conform programului politic national al partidului.

Președintele partidului a subliniat necesitatea reprezentării României în Parlamentul European de către oameni care și-au dovedit performanțele și devotamentul în slujba statului, care au adus prestigiu țării.

El și-a exprimat convingerea că oameni cum sunt foștii parlamentari UNPR Ilie Năstase, Anghel Iordănescu, Luminița Adam și europarlamentarul Claudiu Tănăsescu, primii pe lista partidului pentru Parlamentul European, vor promova imaginea României și vor reprezenta țara cu cinste în orice context internațional.

Cei care vor merge la Bruxelles ca parlamentari europeni, trebuie să facă echipă acolo, indiferent de partidul din care provin și de animozitățile politice din țară. Scopul lor trebuie să fie unul singur: să reprezinte România și să-i apere interesele”, a declarat Gabriel Oprea.

Prezent la ședințele din regiunea Banat, Anghel Iordănescu și-a exprimat încrederea în revenirea UNPR în prima linie a politicii: “UNPR este un proiect politic făcut cu suflet, construit de la zero, de pe băncile Parlamentului. UNPR este singurul partid care și-a respectat promisiunile față de țară, față de parteneri, față de electorat. Avem o echipă valoroasă, formată din profesioniști în domeniul lor de activitate. România trebuie să fie reprezentată în Parlamentul European de oameni de bună credință și cu bune intenții. Personal, am exercițiul de a fi reprezentat România la nivel internațional și vă asigur că întotdeauna am pus în slujba tricolorului întregul meu devotament. Toți cei care suntem pe lista UNPR pentru Parlamentul European ne vom face datoria cu onoare, vom fi activi și vom lupta pentru proiectele necesare pentru români, vom lupta pentru interesele țării”.

În contextul procesului de reorganizare inițiat la nivelul tuturor regiunilor, în ședința de la Arad a fost desemnată conducerea interimară a organizației județene.

Astfel, doamna col.(r) Letiția Monica Zelinka a fost desemnată președintele organizației. Domnul Silvestru Leonard Zoriti a fost desemnat prim-vicepreședinte, iar domnul prof. univ. dr. Silviu Sofronie, președinte executiv al UNPR Arad.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.