Fostul ministru Gabriel Oprea a ajuns, luni dimineață, la sediul DNA. Acesta a fost chemat pentru a fi pus sub acuzare de ucidere din culpă.
La intrarea în sediul DNA, Gabriel Oprea nu a făcut nicio declaraţie.
Pe 12 octombrie, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat președintelui României încuviinţarea urmăririi penale pentru omor din culpă în cazul fostului ministru de Interne și vicepremier Gabriel Oprea, în dosarul privind moartea agentului Bogdan Gigină.
Cererea DNA vine după ce fostul ministrul de Interne Gabriel Oprea a demisionat din Senat, pe 26 septembrie.
La sfârșitul lunii august, șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, pentru ucidere din culpă în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină.
Cu toate acestea, Plenul Senatului a respins cererea procurorilor anticorupție de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, cu 73 de voturi „împotrivă”, 45 „pentru” şi şase abţineri.
Respingerea cererii procurorilor DNA a avut drept consecință ”blocarea anchetei penale față de Gabriel Oprea cu privirea la infracțiunea de ucidere din culpă și îi plasează pe procurorii Direcției Naționale Anticorupție în imposibilitatea stabilirii răspunderii penale a fostului ministru de interne pentru moartea polițistului Bogdan Gigină”, a precizat DNA, ca reacție la votul din Senat.
Cu alte cuvinte, voința exprimată de majoritatea senatorilor față de cererea formulată de procurori înseamnă că actul de justiție nu mai poate fi înfăptuit", mai preciza atunci DNA.
Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit pe 20 octombrie 2015, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală, în timp ce asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Afacerilor Interne de atunci, Gabriel Oprea.
Comentează