Gabriel Oprea și-a scris 'Memoriile': 'Eu l-am sfătuit pe Victor Ponta să nu demisioneze'

Fostul vicepremier şi lider UNPR Gabriel Oprea a scris un volum de 'Memorii' aflat în curs de apariție. Acesta a publicat pe pagina sa de Facebook prefața pe care a scris-o Ion Cristoiu, prefață în care apar unele pasaje din volum:

• Citește și: Un medic ATI RUPE TĂCEREA după tragedia de la Piatra-Neamț: Oricare dintre secțiile ATI se poate găsi mâine în aceeași situație

„2015 e anul culmilor atinse de Gabriel Oprea în materie de Putere: Președinte al UNPR, partidul de care depinde supraviețuirea Guvernului Ponta în Parlament, ministru de Interne, vicepremier pentru securitatea națională. În volumul său de memorii, de forma unui lung interviu, Gabriel Oprea își amintește despre puterea dată de această funcție, o premieră în postdecembrism:

• 'Deci această măsură a ajutat sistemul de securitate națională, m-a prins în cel mai important moment al carierei mele, eram vicepremier pentru securitate națională, ministru de interne, eram președintele unui partid parlamentar care era hotărîtor pentru coaliția de guvernare. Primul-ministru mă asculta, ca să spun așa și îl trăgeam de mînecă referitor la aceste probleme. Toți membrii guvernului mă respectau și mă sprijineau și atunci am reușit împreună cu toți ceilalți, cu sindicatele, cu asociațiile ceea ce părea imposibil”.

(...)

Mult mai important, Gabriel Oprea conduce, în 2015, Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Funcția îi sporea urieșește puterile în stat, după cum el însuși recunoaște:

• „Se crease prin lege Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență unde în afară de principalii miniștri din Guvernul României, șeful, președintele acestui comitet eram eu, în calitate de vicepremier pentru securitate națională. Aici erau invitați permanent șefii de structură: șefii SRI, SIE, STS, SPP, Procurorul General al României. Era un fel de CSAT mai mare, care a avut rolul de a crea un flux de comunicare operativă între Guvern și serviciile de informații, cu rezolvări rapide ale multor probleme.”

(...)

Pe 8 iulie 2015, Victor Ponta își reia activitatea ca premier plin. Tentativa de a-l submina cu ajutorul lui Gabriel Oprea a eșuat. Pe 13 iulie 2015, Victor Ponta e pus sub acuzare. Tragedia de la Colectiv e folosită de Sistem pentru a forța plecarea lui Victor Ponta. Pe 5 noiembrie 2015, Victor Ponta demisionează. Momentul e astfel descris de Gabriel Oprea în Memorii:

• „... Eu l-am sfătuit în noaptea aceea să nu demisioneze, dar și-a dat demisia, iar eu, a doua zi, din solidaritate, am demisionat, la rîndul meu. Trebuia să rămînem, să rezistăm. Era de datoria noastră să lămurim noi lucrurile, pentru că urmașilor noștri le-a fost mai folositor să le încurce, să ni le pună în cîrcă. Dar el era marcat, în ziua în care a demisionat, și-a îngropat bunica. El a fost și primul premier chemat la DNA. Chiar și mama lui a fost plimbată pe la DNA. A doua zi după ce am vorbit, a discutat cu Dragnea, a stabilit că va urma o altă discuție la ora 12, între timp s-a dus la înmormîntarea bunicii sale. Dar cu o jumătate de oră mai devreme, a ieșit Dragnea și a anunțat că Victor Ponta va demisiona. Noi nu am mai vorbit de seara. Am aflat, practic, de la televizor, de la Dragnea, că Victor a decis să demisioneze. Cu mine nu s-a mai sfătuit. Și atunci am demisionat de la MAI, căci mai puteam rămîne interimar, dar nu am făcut-o. Am plecat și de la Senat, în ciuda votului favorabil primit de la colegii senatori. M-am sfătuit cu familia mea și am ales drumul cel mai greu, am demisionat, chiar dacă dreptatea era de partea mea. Apoi am plecat și din fruntea partidului pentru că mi s-au făcut dosare, să fiu dărîmat pe toate planurile.”

(...)

O dată încheiat 2016, Gabriel Oprea pare a se fi resemnat. A ieșit din politică, își vede de viața personală. Cel puțin așa mărturisește în Memorii:

• „După ce mi-am dat demisia și am plecat odată cu Ponta, după momentul «Colectiv», eu mi-am făcut puțină ordine în viață, în sistemul de valori. Mi-am văzut nepoții zi de zi, i-am luat în brațe, mi-am petrecut timp cu ei, i-am dus în parc, am stat lîngă soție. Așa cum am mai spus, în perioada 2014-2015 nu mi-am luat nici o zi de concediu, a fost o dinamică extraordinară. Copiii erau supărați pe mine. Îmi pusesem la grea încercare căsnicia. Soția a vrut să divorțeze. Copiii mi-au reproșat, într-un consiliu de familie că, practic, lipsisem din viața lor, în ultimii doi ani, aproape total. Atunci am înțeles cu adevărat ce am făcut. Le-am cerut iertare soției și copiilor. Mi-am salvat căsnicia. Le-am făcut donații de bună credință copiilor. Eu mi-am păstrat mai puțin cu soția. Astăzi privesc altfel viața și sper să devin mai înțelept din punctul acesta de vedere. E ceva deosebit să stai alături de nepoței, să-i privești, să îi iei în brațe, să faci parte din nou din familie”.

PREFAȚA INTEGRALĂ:

„Mărirea, Căderea și Revenirea (?) lui Gabriel Oprea

de Ion Cristoiu

Joi, 22 octombrie 2020. Presa e ocupată cu Scandalul listelor electorale, mană cerească pentru tiraj și rating o dată la patru ani, cînd politicienilor le tremură cămeșa, cum ar spune Creangă – la gîndul că vor rămîne de data asta la poalele Dealului, iar șefilor de partide le bate inima a Eu, Supremul: de iscălitura lor depinde ca unul să fie sau nu pe liste.

Numai prin această concentrare a atenției asupra unui Scandal mediatic se explică trecerea sub tăcere a unui eveniment deopotrivă politic și electoral.

Un Comunicat al Uniunii Militarilor și Polițiștilor «Mihai Viteazul» anunță că Gabriel Oprea, președintele Uniunii, și-a depus candidatura ca independent la București, pentru Camera Deputaților. Un afiș difuzat ulterior ne dezvăluie și sloganul de campanie al lui Gabriel Oprea:

Demnitate pentru România.

Parlamentarele sînt eminamente o întrecere pentru partide și nu pentru partide de toată mîna, ci pentru partide mari. Campania costă din toate punctele de vedere. Un partid mic, fără bani și prin asta fără bilet de intrare la presă, e descurajat din start să depună liste. Dar un independent? O candidatură ca independent presupune un curaj vecin cu nebunia. Fie și pentru aceasta anunțul privind candidatura lui Gabriel Oprea ca independent ar fi trebuit să stîrnească interesul presei. Era vorba de un fapt interesant, dacă nu chiar de unul ieșit din comun.

Proprietarul unei sufragerii celebre

Un alt motiv pentru care gestul ar fi cerut mai multă atenție din partea presei trimite la personalitatea lui Gabriel Oprea. Firește, fostul vicepremier și fostul președintele al UNPR nu mai e în prim-planul politicii curente. Totuși, ca și în cazul marilor actori, chiar dacă nu mai joacă într-un spectacol de pe afișul acestor zile, Gabriel Oprea rămîne un nume. Un nume familiar opiniei publice, fie și pentru c-a născut o sintagmă celebră a postdecembrismului:

Sufrageria lui Oprea.

Să reamintim, pentru reîmprospătarea memoriei, că Sufrageria lui Oprea desemnează chiar o sufragerie – o sufragerie reală – care e chiar sufrageria lui Gabriel Oprea. Dezvăluirile lui Dan Andronic din 31 decembrie 2017 au indicat această parte a unui apartament ca locul în care, în noaptea de 6-7 decembrie 2009, cînd s-au anunțat exit-poolurile celui de-al doilea tur al prezidențialelor, s-au strîns George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, Laura Codruța Kovesi, procurorul General al României, sub pretextul unei cine private meșterite de Gabriel Oprea. Deși despre acest moment s-a discutat mult timp după aceea în spațiul public, nici azi nu e limpede cum și de ce s-au adunat la Gabriel Oprea acasă șefii principalelor instituții de forță din România, dependenți în chip capital de obținerea unui al doilea mandat de către Traian Băsescu. Din toate punctele de vedere, ei trebuiau să se afle, fiecare, la locul de muncă într-o astfel de noapte. Să-și aranjeze ploile dacă Traian Băsescu pierdea? Să pună la cale contracararea acțiunii lui Mircea Geoană la CCR pe motiv că alegerile au fost fraudate? Pentru a sărbători o victorie de care știau ca fiind sigură, chiar dacă la televiziuni Mircea Geoană desfăcuse sticla de șampanie? Dovedind că e un om de onoare, Gabriel Oprea, singurul în măsură să dea răspuns la aceste întrebări, pentru că în sufrageria lui s-a petrecut reuniunea, s-a mulțumit pînă acum cu explicații de complezență. Spun om de onoare, pentru că onoarea, dacă trece înaintea politicii, reclamă ca gazda să păstreze în veci discreție despre oaspeții invitați de ea la o cină privată.

Acestea ar fi cele două motive pentru care anunțul privind candidatura lui Gabriel Oprea merita mult mai multă atenție din partea presei decît a primit-o.

Sînt însă motive strict politice.

Există însă și un alt motiv, al treilea, mai puțin politic și mai mult omenesc. Pentru a-l înfățișa, se impune o scurtă recapitulare a destinului postdecembrist al lui Gabriel Oprea.

Gabriel Oprea e unul dintre personajele pentru care postdecembrismul a însemnat o urcare continuă, pas cu pas, în ierarhia Puterii din România. A fost, potrivit biografiilor oficiale, secretar de stat și președinte al Administrației Naționale a Rezervelor Statului, prefect al Municipiului București, ministru Delegat pentru Administrația Publică în Ministerul Administrației și Internelor, vicepreședinte și membru al Biroului Coordonator Național al PSD, ministru de Interne, ministrul Apărării Naționale (între 23 decembrie 2009 și 7 mai 2012), președintele partidului parlamentar UNPR, din 2010, ministru de Interne, vicepremier cu securitatea națională.

În paralel, Gabriel Oprea, militar de carieră, a avut un destin de excepție ca ofițer:

A absolvit Școala Militară de Ofițeri de la Sibiu, cu gradul de locotenent. A urcat apoi în grad de la locotenent la general cu patru stele, în 2009, cel mai înalt grad din Armata Română, cu excepția celui de mareșal.

2015 e anul culmilor atinse de Gabriel Oprea în materie de Putere: Președinte al UNPR, partidul de care depinde supraviețuirea Guvernului Ponta în Parlament, ministru de Interne, vicepremier pentru securitatea națională. În volumul său de memorii, de forma unui lung interviu, Gabriel Oprea își amintește despre puterea dată de această funcție, o premieră în postdecembrism:

„Deci această măsură a ajutat sistemul de securitate națională, m-a prins în cel mai important moment al carierei mele, eram vicepremier pentru securitate națională, ministru de interne, eram președintele unui partid parlamentar care era hotărîtor pentru coaliția de guvernare. Primul-ministru mă asculta, ca să spun așa și îl trăgeam de mînecă referitor la aceste probleme. Toți membrii guvernului mă respectau și mă sprijineau și atunci am reușit împreună cu toți ceilalți, cu sindicatele, cu asociațiile ceea ce părea imposibil”.

Mult mai important, Gabriel Oprea conduce, în 2015, Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Funcția îi sporea urieșește puterile în stat, după cum el însuși recunoaște:

„Se crease prin lege Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență unde în afară de principalii miniștri din Guvernul României, șeful, președintele acestui comitet eram eu, în calitate de vicepremier pentru securitate națională. Aici erau invitați permanent șefii de structură: șefii SRI, SIE, STS, SPP, Procurorul General al României. Era un fel de CSAT mai mare, care a avut rolul de a crea un flux de comunicare operativă între Guvern și serviciile de informații, cu rezolvări rapide ale multor probleme.”

Nu lipsit de abilitate politică, Gabriel Oprea își sporește puterea în cadrul Sistemului prin crearea domeniului de securitate și informații în Academia Națională de Informații, domnind în sine și instituția conducătoare de doctorate. Așa ajunge să fie conducător de doctorat pentru șeful SRI, Radu Timofte, pentru prim adjunctul Florian Coldea, pentru adjuncții Marin Ionel și Dumitru Zamfir.

Carierei militare și celei politice i se adaugă cariera didactică, și ea menită a-i spori influența, deoarece se petrece în domeniul Siguranței Naționale.

În 1997 urmează cursurile Colegiului Național de Apărare.

Între 2000-2002, e director adjunct al Colegiului Național de Apărare, vicepreședinte al Fundației Colegiului Național de Apărare, profesor asociat la Catedra de Securitate Națională. Din 2001, e profesor la Colegiul Național de Apărare, iar din 2002, conducător de doctorat la Academia de Poliție. O funcție importantă e cea deținută între 2003-2005: Membru în Comisiile de Specialitate ale Consiliului Național de atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, Comisia de Științe Militare, Ordine Publică și Siguranță Națională.

Sinistrul an 2015

2015 rămîne în Istoria postdecembristă drept Anul Teroarei Cătușelor. Un asemenea an e greu de întîlnit chiar și în Istoria României moderne. Poate doar 1950, an de culme al Terorii staliniste în România, îl mai egalează.

În 2015, Binomul SRI-DNA face ravagii pe scena noastră publică. Politicieni, judecători, procurori, oameni de afaceri sînt înhățați de DNA pe baza unor dosare întocmite ilegal de SRI, care a folosit pentru asta un număr incredibil de mare de abuzuri, de încălcări ale drepturilor omului, reținuți pentru 24 de ore, tîrîți în instanță cu propunerea de arestare preventivă, arestați preventiv, uneori mai multe luni, pentru a fi trimiși apoi în judecată pe baza unui dosar fabricat la iuțeală. Ani întregi după aceea, Justiția din România, ajutată de CCR să redevină independentă, a respins dosare după dosare. Chiar DNA, după plecarea Codruței Kovesi din fruntea instituției, a clasat multe dosare. A fost obligată la asta, pentru că aceste dosare nu conțineau nici o probă. Baza o constituia un Rechizitoriu redactat în termeni strict publiciști, sprijinit de stenograme transcriind ore întregi de interceptări ale acuzatului de către SRI, absolut inutile juridic, deoarece nu aduceau nici o mărturie. Mulți dintre cei achitați se întreabă și azi dacă vor reuși vreodată să recupereze pagubele uriașe produse de Teroarea cătușelor: bani cheltuiți pe avocați, familii descumpănite, pierderea funcțiilor, terfelirea publică. Dacă avem tăria sufletească să revedem ororile unei Terori ar trebui să ne reamintim întreaga atmosferă, incredibilă azi pentru un om care n-a trăit teroarea stalinistă.

Victima afla de la televizor că e convocată la DNA înainte de a ajunge la intrarea din față a sediului, un fel de poartă a Infernului. Cînd ajungea, se năpustea asupra ei haita echipelor de televiziune convocate de dimineață, prin e-mailuri trimise personal de Codruța Kovesi. Contrar tuturor normelor gazetărești, victima nu beneficia de prezumția de nevinovăție. Fătuce agresive pînă la isterie, se năpusteau asupra ei și, gata să-i dea cu microfonul în moalele capului, o întrebau rechizitorial:

De ce ai furat? Nu ți-a fost rușine?

N-apuca victima să ajungă în fața procurorului că deja pe televiziuni curgeau pagini întregi din actul de acuzare și mai ales fragmente compromițătoare din stenogramele interceptărilor. Cu o bucurie de drogați, cei din studio reproduceau fragmente de conversații intime fără nici o legătură cu acuzarea, decupate însă de Binom astfel încît victima să pară o analfabetă sau o deșucheată. Asta fără a mai pune la socoteală imaginea de coruptă. Victima era scoasă în cătușe din sediu în prime time, astfel încît televiziunile de știri să transmită în direct momentul. La un moment dat, cînd victima era pe cale să fie dusă la dubă, haita de jurnaliști era anunțată de cineva dinăuntru că vine prada și în consecință se bulucea la intrare. Camerele video erau ațintite asupra cătușelor. Victimei nu i se permitea să înainteze; jandarmii primiseră consemn să n-o protejeze în drumul către mașină, s-o țină cît mai mult în prim plan, ca să vadă Națiunea cum arată un Corupt al Neamului. În cele 24 de ore, cît victima era reținută, presa Binomului SRI-DNA era alimentată – ilegal, firește – cu zeci de documente din dosar. Victima, năucită, ajunsă la pușcărie nu se putea apăra, mai ales că fusese luată pe nepregătite. Cînd ajungea în fața judecătorului, era de mult fezandată. Terorizați de Secția de anchete a DNA, dar mai ales de teama că presa i-ar putea acuza de blîndețe față de criminalii corupți, judecătorii admiteau toate cererile de arestare preventivă.

Lista victimelor acestor execuții staliniste ne oferă amploarea Terorii care definește anul 2015:

Elena Udrea, Sebastian Ghiță, Viorel Hrebenciuc, Laura Georgescu, Pinalti, Darius Vîlcov, Sorin Oprescu, Andrei Chiliman, Cristian Popescu Piedone, Dan Șova, Ioan Oltean, Alina Bica, Dan Motreanu, Horia Simu, Toni Greblă, George Scripcaru, Robert Raduly, Gabriel Berca, Gheorghe Nichita, Marian Vanghelie, Mihail Vlasov, Teodor Niculescu, Ion Ariton, Laszlo Borbely, Mircea Cosma, Tudor Chiuariu, Cristian David, Daniel Dragomir, Dorin și Alin Cocoș, Adriean Videanu.

Să adăugăm acestora pe Victor Ponta, premierul României la vremea respectivă. Victor Ponta n-a fost arestat. A fost însă convocat la DNA pe 5 iunie 2015 și trimis în judecată pe 17 septembrie 2015.

Operațiunea Vreau Guvernul Meu!

Dosarul Victor Ponta a fost nucleul întregii Terori din 2015. Convocarea și trimiterea în judecată au avut drept scop crearea unei presiuni insuportabile pentru ca Victor Ponta să plece din funcția de premier.

Imediat ce Victor Ponta a fost convocat la DNA, Klaus Iohannis i-a cerut, printr-o declarație de presă, să demisioneze. Victor Ponta i-a răspuns că rămîne premier. Seara, la TVR, Klaus Iohannis a susținut că Victor Ponta va demisiona. În zilele următoare, asupra lui Victor Ponta se exercită o presiune ieșită din comun. În paralel, se lucrează astfel ca Gabriel Oprea, vicepremier și șef al UNPR, să se dezică de Victor Ponta la Moțiunea de cenzură, din 12 iunie 2015, votînd împotriva PSD. Gabriel Oprea n-a făcut-o. I-a venit și lui rîndul să plătească, un pic mai tîrziu. Cum Victor Ponta a rezistat, a fost nevoie de Diversiunea Colectiv pentru ca anul 2015 să-i aducă lui Klaus Iohannis ceea ce-și dorise imediat după cîștigarea alegerilor:

Guvernul Meu, condus de Dacian Cioloș.

Avem astfel cauza de fond a Terorii din 2015.

Pentru ca Klaus Iohannis să aibă Guvernul Meu – așa cum am scris zi de zi de-a lungul lui 2015 – s-a declanșat Teroarea cătușelor. Pe lîngă crearea condițiilor pentru ca Guvernul PSD, condus de Victor Ponta, să plece de la Putere în afara alegerilor parlamentare, lăsînd locul Guvernului Meu, Klaus Iohannis avea nevoie de curățarea de pe scena politică a tot ce i-ar fi putut stînjeni afirmarea. Înhățarea Elenei Udrea s-a vrut o lovitură dată moștenirii lăsate de Traian Băsescu. O moștenire electorală care-l deranja pe Klaus Iohannis.

La începutul lui 2015, deși ajuns președinte, lui Klaus Iohannis nu-i convenea de loc situația.

Era președinte, dar n-avea Guvernul Meu. În Republica semiprezidențială care e România, un politician ca el nu se simțea președinte dacă n-avea și un Guvern al lui.

Pe deasupra Klaus Iohannis rămăsese, la începutul lui 2015, ceea ce fusese înainte de a parveni la Cotroceni:

Un provincial fără o minimă experiență a politicii la nivel înalt.

Deși propulsat primvicepreședinte PNL în februarie 2014, ca moment din Planul impunerii sale ca președinte, Klaus Iohannis nu stăpînea nimic. Nici PNL-ul; cu atît mai mult PNL-ul. Era nevoie, pentru a-l face președinte și în realitate, nu numai pe hîrtie, de două operațiuni:

– Cea de aducere la Putere a Guvernului Meu.

– Cea de curățare a scenei politice de oricine i-ar fi stat în cale, fie concurîndu-l, fie opunîndu-i-se.

Misiunea de susținere a celor două campanii a revenit Binomului SRI-DNA, mai precis cuplului Florian Coldea – Codruța Kovesi.

Firește, după ce au făcut treburile murdare, cei doi au fost azvîrliți cu un picior în fund tot de Klaus Iohannis.

Pentru a înțelege sinistrul an 2015, trebuie să ținem cont de un amănunt:

Avînd mînă liberă să facă ce vor pentru a îndeplini ambiția lui Klaus Iohannis, cei doi și-au rezolvat și treburile lor. Antipatiile și simpatiile, interesele politice și interesele financiare.

Operațiunea Vreau Guvernul Meu! îl implica și pe Gabriel Oprea. Practic, în 2015 Gabriel Oprea e al doilea om din Guvern ca putere, după Victor Ponta. De Grupul Parlamentar al UNPR, aflat sub conducerea lui Gabriel Oprea, depinde majoritatea guvernamentală din Parlament.

Victor Ponta rezistă presiunii create prin convocarea la DNA și solicitarea publică de către Klaus Iohannis să demisioneze din funcția de premier.

În aceste condiții, Sistemul își îndreaptă atenția asupra lui Gabriel Oprea. Nu știm și cred că nu vom ști niciodată ce s-a întîmplat în culise. Gabriel Oprea refuză să meargă pînă la capăt cu dezvăluirile. Așa cum am scris la vremea respectivă, ascensiunea sa uimitoare nu-i străină de un sprijin dat de Sistem. Nu merg pînă acolo încît să susțin că Gabriel Oprea a fost omul Sistemului. Îmi permit să presupun însă că Sistemul l-a ajutat să parvină pînă la puterea deținută în 2015. Dar Sistemul nu te ajută niciodată pe gratis. La un moment dat trebuie să plătești bunăvoința sa. Așa cred că s-a întîmplat cu Gabriel Oprea. Începînd din 5 iunie 2015 Sistemul dă semne de nervozitate. Chemarea lui Victor Ponta la DNA a avut loc chiar în ziua în care PNL – Partidul Meu al lui Klaus Iohannis – a depus Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Victor Ponta. Eșecul Moțiunii de cenzură însemna eșecul Sistemului în îndeplinirea Misiunii de a-i face rost lui Klaus Iohannis de Guvernul Meu.

Prilejul de a-l folosi pe Gabriel Oprea în dărîmarea lui Victor Ponta s-a ivit prin internarea lui Victor Ponta în spital la Istanbul, pe 14 iunie 2015. În istoria postdecembristă, potrivit Constituției, în astfel de cazuri premierul desemnează un înlocuitor, premier interimar. Pentru întreaga țară e limpede că premierul plin continuă să conducă Guvernul. Premierul interimar e o formalitate. În cazul lui Gabriel Oprea lucrurile se schimbă. Pe 22 iunie 2015, Gabriel Oprea e numit premier interimar prin decret semnat de Klaus Iohannis. În comentariul Ce spune Shakespeare despre desemnarea lui Gabriel Oprea ca premier interimar, din Evenimentul zilei, 23 iunie 2015, după ce semnalam ivirea unui adevărat protocol al desemnării ca premier interimar (Gabriel Oprea e primit de Klaus Iohannis la Cotroceni în după-amiaza zilei lui 22 iunie 2015), conchideam:

„În aceste condiții, putem spune că ne aflăm în fața unei premiere postdecembriste:

De bună voie și nesilit de nimeni, premierul în exercițiu, om cu ambiții politice accentuate, acceptă să transfere puterea pentru aproape o lună unui alt politician. Politicianul respectiv e și el actorul unei secvențe unice în postdecembrism. Timp de 28 de zile, Gabriel Oprea e premier cu acte în regulă. Desigur, pînă acum Victor Ponta l-a mai delegat pe Gabriel Oprea să-i țină locul la comanda Guvernului. De fiecare dată însă, atît Structurile din subordinea premierului, cît și opinia publică l-au privit pe Gabriel Oprea ca pe un înlocuitor de ochii lumii al lui Victor Ponta. Chiar dacă Victor Ponta îl lăsase interimar, nu încăpea îndoială că premierul plin conducea Guvernul. E drept, pentru funcția de interimar, Gabriel Oprea a fost propus președintelui de Victor Ponta. Da, dar de data asta, Gabriel Oprea e premier interimar prin decret prezidențial. Nu-mi dau seama ce poate un interimar. Presupun că tot ceea ce face un premier plin. Gabriel Oprea poate face, în această perioadă, multe lucruri care să contravină politicii lui Victor Ponta și politicii PSD”.

Răsturnarea de situație s-a petrecut într-o emisiune la care participam și eu

La vremea respectivă, au circulat multe zvonuri despre relația dintre Victor Ponta și Gabriel Oprea. Lucrurile păreau a merge în direcția unei dărîmări a lui Victor Ponta de către Gabriel Oprea.

La un moment dat s-a întîmplat ceva în această relație.

Viața a făcut ca în acest moment să fiu și eu implicat ca moderator Tv. Făceam la B1 Tv, ca secund al lui Cătălin Striblea, o emisiune de interviuri. Pentru duminică, 28 iunie 2015, seara, de la 21.30 la 23 era programat un amplu interviu cu Gabriel Oprea.

Cu o zi înainte am aflat că pe parcursul emisiunii va interveni și Victor Ponta, aflat la Istanbul. Dînd curs unei norme gazetărești elementare, am întrebat de îndată dacă Gabriel Oprea e de acord cu această intervenție. Mi s-a răspuns că Victor Ponta a solicitat intervenția și că Gabriel Oprea știa și era de acord cu ea. Duminică spre seară, pe site-ul PSD a apărut anunțul intervenției lui Victor Ponta la B1 Tv în cadrul interviului dat de Gabriel Oprea. Cel al interviului a fost postat pe site-ul Guvernului. Întîlnirea dintre cei doi nu era întîmplătoare. Avea menirea să lămurească relația dintre Victor Ponta și Gabriel Oprea, dintre PSD și UNPR. Despre acesta emisiune am publicat în Evenimentul zilei din 29 iunie 2015 amplul comentariu „Semnal dat de Victor Ponta și Gabriel Oprea prin Tv: Coaliția de Guvernare nu se rupe!”

Importanța momentului era astfel surprinsă de mine:

„Momentul întîlnirii în direct dintre cei doi nu poate fi radiografiat fără o scurtă recapitulare a evenimentelor din ultimul timp.

După desemnarea lui Gabriel Oprea drept premier interimar, spațiul public a fost invadat de felurite scenarii privind Coaliția de guvernare. Aceste scenarii au fost alimentate atît de Gabriel Oprea (excesul brusc de apariții mediatice, situarea de partea lui Klaus Iohannis în cazul Strategiei și al lui MRU, declarațiile privind modificarea Codurilor), cît și de dorința neînfrînată a PNL de a parveni la putere cu orice preț. Pe acest fond s-a creat imaginea unei tensiuni între Victor Ponta și Gabriel Oprea. Gabriel Oprea era prezentat ca făcînd jurăminte ipocrite lui Victor Ponta (m-am numărat printre susținătorii acestei teze), în timp ce se pregătea să-i ia locul lui Victor Ponta. Coaliția de guvernare se va destrăma din cauza lui MRU, lăsînd locul unei Coaliții PNL-UNPR. Deși numai interimar, Gabriel Oprea, omul lui Klaus Iohannis, conduce Guvernul ca un premier plin.”

Intervenția s-a transformat într-un dialog la distanță între Victor Ponta și Gabriel Oprea.

Un dialog mai mult decît amabil, un dialog amical chiar.

Radiografiind tonul și conținutul dialogului scriam în Evenimentul zilei:

„Am trecut în revistă aceste scenarii, alimentate chiar de PNL, pentru că ele explică atît înțelegerea celor doi de a se întîlni într-o emisiune în direct, cît și conținutul dialogului nostru – al lui Cătălin Striblea – și al meu – cu Victor Ponta.

Adunînd și trăgînd linie, să vedem ce semnale au vrut să dea cei doi:

1. Contrar aparențelor, Gabriel Oprea n-are ambiții de a fi altceva decît un simplu interimar. Pentru a semnala asta, Victor Ponta a dezvăluit că discută zilnic la telefon cu Gabriel Oprea (așa cum discuta și înainte ca acesta să fie interimar!!!), discuții în care se iau decizii privind guvernarea. Aflat în studio, Gabriel Oprea a confirmat că așa e.

2. Contrar declarațiilor din PSD, în chestiunea MRU, PSD dezleagă UNPR să voteze cu Klaus Iohannis, fără riscul unei ruperi a Coaliției. Semnalul e limpede: Coaliția e mult mai flexibilă decît se crede și, prin urmare, și alte momente trebuie tratate din acest unghi de vedere.

3. Fiecare dintre membrii Coaliției are dezlegare să aibă o atitudine proprie față de Klaus Iohannis. Prin urmare, întîlnirile lui Gabriel Oprea cu Klaus Iohannis, știrile privind înțelegeri secrete ale UNPR cu președintele nu pot fi suspectate drept semne de rupere a Coaliției. Semnalul a fost dat prin reacția lui Gabriel Oprea la atacul lui Victor Ponta împotriva lui Klaus Iohannis, cel mai dur atac după scrutin, reluare a unei teme de campanie:

Acesta ne crede pe noi, românii, iobagii săi!

Gabriel Oprea a susținut și în emisiune că în materie de Siguranță națională e total de partea președintelui, el stimînd pe toți președinții. Numai că la atacul lui Victor Ponta n-a reacționat nici măcar cu o încruntare. Victor Ponta are libertatea, ca membru al Coaliției, să spună altceva despre președinte.

4. Pe Gabriel Oprea, PNL și Klaus Iohannis nu pot paria pentru o trădare de dragul postului de premier. Gabriel Oprea a insistat în chip ostentativ că nu vrea postul de premier în veci și nu că nu-l vrea pentru că e al lui Victor Ponta. A fost, cred, cel mai important semnal care s-a vrut dat prin această emisiune:

Nu contați pe mine, pentru că nu mă puteți amăgi nici măcar cu postul de premier. Visul meu a fost să ajung director al SRI!

5. Binomul SRI-DNA a pariat, punînd la cale lovitura de stat de înlăturare a Guvernului Victor Ponta prin intermediul DNA, pe trădarea lui Gabriel Oprea. Arătînd că nu vrea în veci să fie premier, Gabriel Oprea a lăsat să se înțeleagă că nici demisia lui Victor Ponta nu-l va face să-și schimbe decizia de a nu-i lua locul premierului. Prin urmare, orice măsură abuzivă ar lua Binomul împotriva lui Victor Ponta, tot nu va duce la căderea Guvernului și aducerea la putere a unui Guvern SRI.

Întîlnirea de duminică seara închide jocurile, cum spunea Cătălin Striblea după emisiune.

PNL și Klaus Iohannis, dacă au pariat pe UNPR în răsturnarea Guvernului Ponta, trebuie să renunțe la asta. Generalul nu va trăda PSD.”

Pe 8 iulie 2015, Victor Ponta își reia activitatea ca premier plin. Tentativa de a-l submina cu ajutorul lui Gabriel Oprea a eșuat. Pe 13 iulie 2015, Victor Ponta e pus sub acuzare. Tragedia de la Colectiv e folosită de Sistem pentru a forța plecarea lui Victor Ponta. Pe 5 noiembrie 2015, Victor Ponta demisionează. Momentul e astfel descris de Gabriel Oprea în Memorii:

„... Eu l-am sfătuit în noaptea aceea să nu demisioneze, dar și-a dat demisia, iar eu, a doua zi, din solidaritate, am demisionat, la rîndul meu. Trebuia să rămînem, să rezistăm. Era de datoria noastră să lămurim noi lucrurile, pentru că urmașilor noștri le-a fost mai folositor să le încurce, să ni le pună în cîrcă. Dar el era marcat, în ziua în care a demisionat, și-a îngropat bunica. El a fost și primul premier chemat la DNA. Chiar și mama lui a fost plimbată pe la DNA. A doua zi după ce am vorbit, a discutat cu Dragnea, a stabilit că va urma o altă discuție la ora 12, între timp s-a dus la înmormîntarea bunicii sale. Dar cu o jumătate de oră mai devreme, a ieșit Dragnea și a anunțat că Victor Ponta va demisiona. Noi nu am mai vorbit de seara. Am aflat, practic, de la televizor, de la Dragnea, că Victor a decis să demisioneze. Cu mine nu s-a mai sfătuit. Și atunci am demisionat de la MAI, căci mai puteam rămîne interimar, dar nu am făcut-o. Am plecat și de la Senat, în ciuda votului favorabil primit de la colegii senatori. M-am sfătuit cu familia mea și am ales drumul cel mai greu, am demisionat, chiar dacă dreptatea era de partea mea. Apoi am plecat și din fruntea partidului pentru că mi s-au făcut dosare, să fiu dărîmat pe toate planurile.”

Operațiunea Eu te-am făcut, eu te omor!

Căderea Guvernului accelerează căderea lui Gabriel Oprea, începută o dată cu cazul Gigină. Moartea tragică din seara lui 20 octombrie 2015 a unui motociclist din echipajul antemergător al ministrului Gabriel Oprea e pretextul pentru declanșarea Operațiunii Eu te-am făcut, eu te omor! Deși responsabil cel mult moral, împotriva lui Gabriel Oprea se declanșează un Jihad mediatic și politic. Semnalul îl dă Klaus Iohannis. La conferința de presă ținută pe 26 octombrie 2015, el dezvăluie că l-a chemat pe Gabriel Oprea la Cotroceni și l-a sfătuit să-și dea demisia. Nu de dragul imaginii lui Gabriel Oprea făcuse el asta. Spera ca prin demisie, Gabriel Oprea să destabilizeze Guvernul Ponta (n-avusese loc tragedia de la Colectiv) astfel încît acesta să cadă.

Să nu uităm că UNPR asigura majoritatea parlamentară. Gabriel Oprea nu demisionează. Pe 5 septembrie 2016, rememorînd Cazul Gabriel Oprea scriam despre campania mediatică dusă împotriva sa în 2015:

„Am urmărit cu atenţie cazul Bogdan Gigină şi am sesizat imediat, în campania de presă prin care Gabriel Oprea era acuzat de moartea poliţistului, Ordinul pe unitate primit de Divizia Presă.

În toiul campaniei, invitat la un post tv pentru a discuta chestiuni de Istorie, nu mică mi-a fost mirarea cînd moderatorul a scos un portret al poliţistului mort, un portret îndoliat, l-a pus pe masa din studio şi s-a lansat, fără nici o legătură cu emisiunea, într-un lung şir de acuzaţii aduse lui Gabriel Oprea.

Nu l-am întrebat ce l-a apucat.

Ştiam că primise şi el Ordinul pe unitate.”

Pe 25 ianuarie 2016, DNA cere Senatului ridicarea imunității parlamentare a lui Gabriel Oprea acuzat de abuz în serviciu, în Cazul Gigină prin folosirea ilegală a unui echipaj de Poliție, cu antemergător.

Pe 3 februarie 2016, Senatul aprobă ridicarea imunității. Ceruse asta chiar Gabriel Oprea.

Pe 5 februarie 2016 DNA începe urmărirea penală. Momentul juridic e folosit la capacitate maximă pentru exploatarea mediatică. Presa e plină de documente scurse din dosar, potrivit tradiției instaurate de Binomul SRI-DNA, menite a-l caricaturiza pe Gabriel Oprea.

Lucrurile nu se opresc aici.

Operațiunea constă în îngroparea victimei în dosare. Ea s-a aplicat cu brio la Elena Udrea. În prima parte a lui 2015, Parlamentului i s-a cerut de DNA șapte ridicări de imunitate în cazul Elena Udrea. Fiecare dintre ele urmărea crearea unui moment de tărăboi mediatic.

Pe 17 februarie 2016, DNA solicită o nouă ridicare a imunității lui Gabriel Oprea. De astă dată în Dosarul poreclit Afacerea DIPI, prin care fostul vicepremier e acuzat de folosirea ilegală a unei limuzine de lux. Senatul aprobă ridicarea imunității pe 24 februarie 2016.

Gabriel Oprea are deja două dosare la DNA și două ridicări ale imunității.

Fiecare moment devine pretext pentru un linșaj mediatic.

Dosarul Abuzului în serviciu, pentru a-l fixa drept arogant.

Cel al Limuzinei, pentru a-l picta ca ciocoi.

În septembrie 2016 apare un nou dosar.

Al treilea într-un singur an!

Anchetat în cazul Gigină pentru abuz în serviciu, Gabriel Oprea devenea anchetat, în același caz, și pentru ucidere din culpă. Pe 2 septembrie 2016, la Senat ajunge o nouă cerere de ridicare a imunității lui Gabriel Oprea.

Pe 19 septembrie 2016 Senatul respinge cererea de ridicare a imunității.

Imediat se pun în mișcare proteste în toată țara. Cel mai cultivat de Divizia Presă a SRI e cel din fața Senatului. Un nou moment din îngroparea lui Gabriel Oprea. Klaus Iohannis, patronul Guvernului Meu al lui Dacian Cioloș, critică pe 23 septembrie 2016 decizia Senatului. Supus presiunii, Gabriel Oprea demisionează din Senat pe 1 octombrie 2016. Acceptul pentru începerea urmăririi penale e acum prerogativa lui Klaus Iohannis.

Pe 12 octombrie 2016, Klaus Iohannis primește cererea de la DNA. Pe 23 octombrie 2016, trimite DNA acceptul.

În paralel are loc asaltul asupra UNPR. Pentru a salva UNPR, la 3 martie 2016 Gabriel Oprea demisionează din fruntea partidului. Interimatul e asigurat de Nicolae Onțanu. Asta strică planurile Sistemului. Pe 23 martie 2016, Nicolae Onțanu e reținut de procurorii DNA cu propunerea de arestare preventivă. Va sta arestat 60 de zile. După asta, UNPR e victima unei hemoragii. Alegerile locale găsește UNPR fără 15 deputați și cinci senatori.

În 26 martie 2016, președinte e ales Valeriu Steriu. Acesta dă lovitura de grație UNPR prin începerea, la 20 iulie 2016, a procesului de fuzionare cu PMP. UNPR beneficiază, prin strădania lui Gabriel Oprea, de una dintre cele mai puternice logistici de partid din România. Fuziunea ajută PMP să intre în Parlament la alegerile din 2016.

O dată încheiat 2016, Gabriel Oprea pare a se fi resemnat. A ieșit din politică, își vede de viața personală. Cel puțin așa mărturisește în Memorii:

„După ce mi-am dat demisia și am plecat odată cu Ponta, după momentul «Colectiv», eu mi-am făcut puțină ordine în viață, în sistemul de valori.

Mi-am văzut nepoții zi de zi, i-am luat în brațe, mi-am petrecut timp cu ei, i-am dus în parc, am stat lîngă soție. Așa cum am mai spus, în perioada 2014-2015 nu mi-am luat nici o zi de concediu, a fost o dinamică extraordinară. Copiii erau supărați pe mine. Îmi pusesem la grea încercare căsnicia. Soția a vrut să divorțeze. Copiii mi-au reproșat, într-un consiliu de familie că, practic, lipsisem din viața lor, în ultimii doi ani, aproape total. Atunci am înțeles cu adevărat ce am făcut. Le-am cerut iertare soției și copiilor. Mi-am salvat căsnicia. Le-am făcut donații de bună credință copiilor. Eu mi-am păstrat mai puțin cu soția. Astăzi privesc altfel viața și sper să devin mai înțelept din punctul acesta de vedere. E ceva deosebit să stai alături de nepoței, să-i privești, să îi iei în brațe, să faci parte din nou din familie”.

Confesiunea corespunde stării de spirit din 2016, anul hăituirii.

Se resemnase Gabriel Oprea?

Nici vorbă.

Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește prin sentința din 8 iunie 2018 că nu există nici o legătură între exercitarea atribuțiilor de serviciu de către ministrul Gabriel Oprea și accidentul în care a murit Bogdan Gigină.

Decizie corectă, dacă ne gîndim că mai tîrziu, în 2020, implicat într-un accident auto cu antemergător, Lucian Bode, ministrul Transporturilor, nu e făcut responsabil nici măcar moral, d-apoi penal.

Pe 23 iunie 2018, într-o conferință de presă extraordinară, Gabriel Oprea anunță revenirea în politică:

„Anunț oficial revenirea UNPR. După o perioadă tulbure prin care a trecut partidul, după o serie de evenimente nefericite, putem spune cu încredere că sîntem pregătiți să revenim în politica de vîrf”.

Pe 12 decembrie 2018, Conferința extraordinară a UNPR îl alege în funcția de președinte.

Încercarea cu UNPR nu se bucură de succes din cauza litigiilor cu PMP.

Fără a renunța la șefia UNPR, Gabriel Oprea pariază pe o altă forță puternică. Pe 30 iunie 2019 lansează la Cercul Militar Național, Asociația Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul”, „asociație profesională ce reunește, pentru prima dată, militari, polițiști, polițiști de frontieră, pompieri și jandarmi – aproximativ 500.000 de rezerviști și activi din întregul sistem de securitate națională.” Pe 14 noiembrie 2019, între cele două tururi ale prezidențialelor, semnează, ca președinte al Uniunii Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul”, cu președintele de atunci al PSD, Viorica Dăncilă, un Protocol. Potrivit memoriilor, Protocolul „prevedea că președintele UMPMV devine vicepreședinte al PSD pe domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale și coordonează domeniul acesta și tot el îl nominalizează pe șeful departamentului. Mai prevedea ca, în cadrul alegerilor parlamentare din anul 2020, PSD să acorde 8 locuri eligibile pe listele acestuia pentru reprezentanții Uniunii Militarilor și Polițiștilor «Mihai Viteazul», respectiv 5 locuri la camera Deputaților și 3 locuri la Senat.”

Eșecul Vioricăi Dăncilă a fost urmat de înlocuirea ei cu Marcel Ciolacu. Acesta nici n-a vrut să audă de Protocol.

Ar fi fost de așteptat ca Gabriel Oprea să abandoneze eforturile de revenire în prim planul politicii.

El însă nu se lasă.

Iată-l candidînd ca independent în numele Uniunii.

Ce mai încolo și încoace!

Gabriel Oprea nu se lasă!

Gabriel Oprea se numără printre personalitățile postdecembriste despre care am scris și publicat multe comentarii. Interesul meu față de destinul lui Gabriel Oprea ține nu numai de gazetarul dar și – dacă nu mai ales – de scriitorul Ion Cristoiu. E un destin ieșit din comun în postdecembrism. Nici un alt politician nu a urcat în ierarhia puterii de la noi an de an, pas cu pas, sub semnul unei rîvne rar întîlnite printre români. Nici un alt politician n-a pierdut într-un an – 2016 – cît a cîștigat în aproape 25 de ani de cucerire continuă, fără nici un pas înapoi. Și nici un alt politician n-a decis să revină spectaculos, după doi ani de aparentă resemnare, în Bătălia politică.

În pofida adevărului postdecembrist că, în politică, o dată căzut, nu mai ai cum reveni. Și poate în pofida semnalelor care i s-au dat să stea aîn banca lui și să-și consume mai departe amintirea anilor de glorie.

Acest destin aparte m-a îmboldit să-i citesc volumul de memorii sub forma unui interviu de o carte. Și după ce-am citit-o, am acceptat rugămintea lui Gabriel Oprea de a-i scrie Prefața. Indiscutabil, cartea are puține dezvăluiri de senzație din culisele luptelor pentru putere în anii postdecembriști. Cel puțin față de dezvăluirile despre care eu știu că Gabriel Oprea le-ar putea face. De ce n-o face? Pentru că a revenit în bătălia politică. Dar și pentru că, așa cum se întîmplă în cazul Sufrageria, Gabriel Oprea șovăie să pună toate cărțile pe masă. Cu toate aceste diferențe între ce știu eu că știe și ce dezvăluie, am citit cartea cu mare interes. Am vrut să aflu explicația acestui destin aproape shakespearean din postdecembrismul românesc. Un politician care urcă pe bolta Puterii treptat-treptat, cade brusc, într-un singur an, declară că se retrage din politică, pentru ca după numai doi ani să revină. Și cred că am găsit explicația în două trăsături de esență ale personalității lui Gabriel Oprea dezvăluite prin memorii.

Prima și cea mai importantă e încăpățînarea în urmărirea unui țel, ambiția de a nu se lăsa pînă cînd nu-și atinge o țintă de etapă. Gabriel Oprea n-a avut un țel îndepărtat, greu de atins, pe care l-a urmărit ani întregi. El a avut, de fiecare dată, țeluri de etapă, pe care nu s-a liniștit pînă nu le-a atins. Un exemplu semnificativ e țelul de a intra la Liceul militar, urmînd modelul de carieră al tatălui, ofițer de artilerie, mort la vîrsta de 38 de ani în misiune. Pentru a și-l realiza el e în stare de orice. Mărturisește Gabriel Oprea:

„Da, din păcate sau, zic eu, din fericire, la acel moment, am fost respins la vizita medicală. Vedeți ce statură am azi... Ei, bine, atunci eram cel mai mic din clasă. Scund. Cu toate intervențiile mamei, cu toate memoriile făcute în care invoca și decesul tatei, la datorie, ca militar, nu am fost admis și poate mi-a prins bine, fiindcă m-am apucat de sport, am început să fac atletism și pe urmă am devenit unul dintre cei mai înalți din clasă. Cineva, acolo, sus, a vrut ca mai întîi să cresc un pic, din toate punctele de vedere, pînă la a apuca, pieptiș, suișul carierei militare.”

Respingerea nu-l descurajează. La finele clasei a VIII-a, dă din nou la Liceul Militar. Și din nou e respins. El nu se lasă însă:

„Aveam încă înălțimea sub limita de admitere. Ceva îmi stătea, parcă, în contră. Nu m-am descurajat și m-am apucat de sport”.

Dă examen la un Liceu de mecanici de bord. Pleacă de aici, prin transfer, la Liceul mecanic nr. 18, grație preocupării pentru Sport. Pînă la terminarea Liceului muncește pe rupte în toate vacanțele pentru a se întreține și a-și întreține mama la Serele Vitan, la Fabrica de caiete Stăruința, la terasa Cercului Militar. După terminarea liceului, în vara lui 1971, dă admitere la ASE. Pică. Se angajează ca muncitor primitor-distribuitor la fabrica de medicamente Titan. Luat la Armată, face stagiul la comenduirea Garnizoanei București. Mutat la Sibiu, dă examen la Școala militară de Ofițeri de la Sibiu, la Intendență, și reușește. Absolvă ca locotenent în 1983. În 2009 e general cu patru stele.

A doua notă a personalității lui Gabriel Oprea care explică destinul său îl reprezintă spiritul de militar. În toate posturile în care a ajuns, Gabriel Oprea a impus un stil aparte:

„Eu am vrut și vreau să subliniez că educația militară pe care am primit-o, faptul că am lucrat în Ministerul Apărării Naționale și după ce am fost a doua oară reactivat, v-am spus, colonel de justiție și pe urmă am devenit general, ca președinte al Rezervelor de Stat și pe urmă în toate funcțiile, m-a ajutat foarte mult. Am văzut că spre deosebire de alți oameni din administrație sau miniștri sau alte funcții, mie mi-a fost mai ușor prin faptul că aveam o disciplină în sînge, un pragmatism, un sentiment al onoarei și să știți, am fost și un rob al muncii. Am muncit și am căutat totdeauna să mă țin de cuvînt. Am muncit de am rupt.”

Cu un asemenea spirit nu e prea greu să te remarci în România lui Lasă-mă să te las! Da, dar potrivit propriilor mărturisiri, acest spirit i-a adus și căderea:

„Victor Ponta a avut o guvernare bună, foarte apreciată, iar UNPR și eu ne-am ținut cuvîntul față de guvernarea PSD condusă de Victor Ponta și am avut destinul de militar, greu, cale grea. Mi-am dat demisia din solidaritate, odată cu el. Am făcut un pas lateral și din Parlamentul României, fiindcă așa face un militar. Vreau să vă spun că din păcate în politica românească a te ține de cuvînt, a avea onoare și demnitate nu are nici o legătură cu ce se întîmplă pe teren. Tocmai lideri politici care nu se țin de cuvînt, care nu au demnitate și onoare, au cîteodată performanță în politică. Am discutat mai devreme această chestiune și o reiau pentru că e o mare problemă a politicii românești. E dureros să constați că tu te ții de cuvînt și nu se dau doi bani pe atitudinea ta. Din contră, ținerea de cuvînt este, pentru un om, în realitățile de azi, un fel de «drum al crucii»”.

Se explică prăbușirea lui Gabriel Oprea doar prin credința sa de militar în onoare și demnitate?

Greu de crezut.

Au fost și multe alte cauze.

Sigur e însă că în 2015 a refuzat să-l trădeze pe Victor Ponta și asta l-a costat”