Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriela Firea acuză: 'Se pregătește o tentativă josnică prin care să se impună creșterea mascată a vârstei de pensionare până la 70 de ani'

firea

Senatoarea PSD Gabriela Firea acuză Guvernul că pregăteşte creşterea mascată a vârstei de pensionare până la 70 de ani. Aceasta afirmă că intenţia de a intezice cumularea pensiei cu salariul de la stat reprezintă de fapt  o îngrădire a dreptului la muncă, iar pensia nu este un venit de la stat, ci un drept constituţional rezultat din contribuţiile proprii.

  • Context: Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat marți seară că pregătește un proiect de lege prin care să fie interzis cumulul pensiei cu salariul în sistemul public. ”Avem foarte mulți oameni care în momentul de față se pensionează anticipat și se reangajează la stat cumulând pensia și salariul. Am pregătit un proiect de lege prin care îi lăsăm să opteze între pensie sau salariul la stat”, a anunțat Turcan la România TV. Ea a precizat că cine va alege salariul, va putea rămâne angajat până la maximum 70 de ani. ”Dacă sunt pensionari și trebuie să opteze, atunci ei se pot reangaja la stat, dar renunță la pensie. Nu se poate cumula pensia cu salariu la stat. Pensie cumulată cu salariul va fi doar în sistemul privat”, a adăugat ministrul Muncii.

"Râdem, glumim, dar e cât se poate de grav ce se întâmplā! Se pregătește o tentativă josnică prin care să se impună creșterea mascată a vârstei de pensionare până la 70 de ani. O persoană care va fi OBLIGATĂ să opteze între pensie și salariul de la stat este, de fapt, obligată fie să renunțe la dreptul constituțional de a munci pentru a-și primi pensia, fie să se pensioneze mai târziu decât prevede legea, renunțând la dreptul său patrimonial. Asta pune la cale guvernul austeritātii!!

Este o manipulare incalificabilă afirmația că un pensionar angajat la stat ar primi două venituri de la stat! Pensia nu este un venit de la stat! Statul doar restituie un drept deja câștigat prin contribuțiile plătite până la vârsta de 65 de ani. Acest drept patrimonial e garantat de Constituție și nu poate fi condiționat în niciun fel.

Un pensionar din sistemul de contributivitate, care s-a pensionat la termen, este la fel de îndreptățit să își primească pensia pentru care a contribuit, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat sau dacă nu lucrează deloc.

Există doar două situații pentru care cumulul pensiei cu salariul nu poate fi permis:

1) în cazul pensionării anticipate (ceea ce indică incapacitatea de a mai munci din partea persoanei respective, deci nu s-ar putea justifica reangajarea nici la stat, nici la privat) sau

2) în cazul celor plătiți cu pensii speciale (care nu au contribuit pentru banii primiți drept pensie specială).

Efectele cele mai dure ale unei astfel de măsuri ar fi în primul rând un deficit uriaș de personal în rândul profesorilor și medicilor din mediul rural, dar și din mediul academic, pentru că mulți dintre aceștia sunt peste vârsta de pensionare.

Apoi, ar fi o scădere semnificativă a competenței în administrația publică prin plecarea unor experți cu multă experiență care probabil vor renunța la locul de muncă pentru a-și primi pensia la care au dreptul.

În concluzie, efecte negative pe toatā lumea!", scrie Gabriela Firea pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.