Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriela Firea anunţă că Ministerul Finanţelor nu a virat banii pentru salariile angajaţilor Primăriei Capitalei şi ai instituţiilor din subordine

facebook.com
Gabriela Firea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi, că de la Ministerul Finanţelor nu s-au virat banii pentru salariile angajaţilor Primăriei Municipiului Bucureşti şi ai instituţiilor subordonate.

"Nu s-a virat niciun leu, nu ştim ce şanse sunt în continuare. Este o premieră absolută. De 20 ani, salariile se plătesc în Primăria Capitalei şi în subordonate, sunt peste 40.000 de oameni care-şi primesc salariile pe data de 12 a fiecărei luni, iar dacă 12 cade în weekend - în vinerea de dinaintea zilei de 12”, a declarat, joi seară, Gariela Firea, la Antena 3.

Potrivit acesteia, angajaţii Primăriei intenţionau să protesteze în faţa Ministerului de Finanţe, dar le-a cerut să mai aştepte ”o zi – două”.

”Nu mi se pare normal. E un precedent foarte periculos. S-a spus tot timpul că PSD a fost rău, pe timpul Guvernului PSD nu s-a întârziat nicio zi salariul, iată că se întâmplă acum", a mai spus Firea.

Primarul general a precizat că nu este vorba doar despre funcţionari publici, ci despre actorii din teatre, medicii din cabinetele de medicină şcolară, angajaţii din transportul public în comun, angajaţii de la fostul RADET.

Primarul general a afirmat că Municipalitatea trebuie să plătească stimulentele, ajutoarele financiare pentru persoanele cu dizabilităţi adulţi şi copii, pentru mamele însărcinate, pentru familiile care au un nou-născut.

"Se încurcă un întreg sistem, nu doar pe Gabriela Firea. Probabil că, după suma mică pe care ne-au alocat-o anul acesta, s-au gândit să mai fie încă o şicană - să nu primim cotele de la Ministerul de Finanţe la timp, ca să fie totul paralizat", a mai spus Firea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.